Prima REACŢIE a lui Iohannis după reţinerea lui Vlad Filat: Sper ca evenimentele de la Chişinău să nu ducă la schimbarea opţiunii pro-europene a Republicii Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că urmăreşte cu ”atenţie şi preocupare” situaţia din Republica Moldova şi că speră ca evenimentele de la Chişinău să nu ducă la schimbarea opţiunii pro-europene a conducerii Moldovei.

1942 afișări
Imaginea articolului Prima REACŢIE a lui Iohannis după reţinerea lui Vlad Filat: Sper ca evenimentele de la Chişinău să nu ducă la schimbarea opţiunii pro-europene a Republicii Moldova

Klaus Iohannis (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles, a avut, vineri, prima reacţie legată de reţinerea fostului premier moldovean Vlad Filat, acuzat de implicare în fraudele de la Banca de Economii.

Iohannis a scris, pe Facebook, că încurajează Guvernul şi Parlamentul de la Chişinău să depăşească ”aceste dificultăţi”.

”Urmăresc cu atenţie şi preocupare situaţia din Republica Moldova şi sper ca evenimentele petrecute în ultima perioadă la Chişinău să nu ducă la schimbarea opţiunii pro-europene a conducerii Moldovei. Încurajez Guvernul şi Parlamentul de la Chişinău să depăşească aceste dificultăţi, care au culminat cu evenimentele de ieri, şi să păstreze orientarea către valorile occidentale. Cred cu tărie că Republica Moldova îşi poate împlini destinul doar în Uniunea Europeană”, afirmă preşedintele Klaus Iohannis în mesajul de pe Facebook.

Preşedintele s-a referit la situaţia din Republica Moldova şi în declaraţia de presă susţinută la Bruxelles, după participarea la reuniunea Consiliului European.

”În final, nu pot să trec peste un eveniment care este foarte important sigur, sigur, pentru noi, dar şi pentru ceilalţi membri din Uniunea Europeană. Este vorba desigur despre evenimentele din Republica Moldova. Protestele de stradă, nemulţumirile care au culminat cu evenimentele de ieri din Parlamentul moldovean, cu, în final, arestarea unui lider politic, cu mai multe ieşiri din Parlament. Toate aceste lucruri ne îngrijorează. Suntem foarte conectaţi la informaţii, urmărim cu foarte mare atenţie evoluţia din Republica Moldova. Speranţa mea, speranţa noastră, este ca aceste evenimente să nu ducă la schimbarea orientării pro-europene a conducerii Republicii Moldova. Încurajez Guvernul moldovean, încurajez Parlamentul moldovean să treacă peste aceste dificultăţi, să redreseze ţara şi să păstreze orientarea pro-europeană. Noi, de la Bucureşti, vom urmări toate aceste chestiuni şi vom fi în legătură permanentă cu ce se întâmplă în Republica Moldova”, a declarat şeful statului.

Fostul premier moldovean Vlad Filat a fost reţinut joi în Parlament şi escortat la Centrul Naţional Anticorupţie, la scurt timp după ce Legislativul a decis ridicarea imunităţii sale parlamentare, în urma acuzaţiei de implicare în fraudele de la Banca de Economii (BEM).

Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a cerut joi ridicarea imunităţii parlamentare a fostului premier Vlad Filat, pentru ca acesta să poată fi anchetat, fiind acuzat de implicare directă în fraudele de la Banca de Economii.

"Vin cu o solicitare care nu a mai fost în istoria Republicii Moldova, privind punerea în învinuire a deputatului PLDM, Vladimir Filat. Avem probe concludente despre implicarea lui Filat în comiterea fraudelor de la Banca de Economii, prejudiciul fiind estimat la sute de milioane de euro. Este o crimă deosebit de gravă, fiind implicat şi în distrugerea probelor", a spus Corneliu Gurin.

Totodată, liderul PLDM este învinuit că în perioada în care a îndeplinit funcţia de premier a primit 60 de milioane de dolari de la directorul Dufremol, Ilan Shor. Potrivit sesizării, exercitând funcţia de premier, Filat ar fi primit de la Ilan Shor bunuri pentru a înceta controalele la Dufremol, pentru a-l numit consul onorific în Federaţia Rusă, dar şi pentru a acorda dreptul de comercializare a produselor petroliere.

De asemenea, Vlad Filat ar fi pretins bunuri şi mijloace băneşti în valoare de peste 190 de milioane de dolari de la Shor, pentru a determina funcţionarii publici din Guvern, dar şi din alte structuri de stat să ia decizii şi să adopte acte normative necesare asigurării emisiei suplimentare de acţiuni de la BEM, fără participarea statului, fapt ce a generat diminuarea pachetului de acţiuni a statului până la 33,3%, plus o acţiune şi preluarea controlului asupra BEM de către Ilan Shor.

Vlad Filat a declarat în Parlament că instituţiile statului sunt acaparate, iar Procuratura Generală şi Centrul Anticorupţie sunt controlate de oligarhul Vladimir Plahotniuc, vicepreşedintele PDM.

El a renunţat la conducerea Partidului Liberal Democrat (PLDM), care va fi preluată de premierul Valeriu Streleţ.

Plahotniuc a respins acuzaţiile lui Filat, dar a anunţat că se autosuspendă din PDM pe durata investigaţiei, pentru a evita pătarea imaginii partidului şi a menţine stabilitatea coaliţiei de guvernare.

Liderii coaliţiei guvernamentale din Republica Moldova au anunţat că Alianţa pentru Integrare Europeană va conduce mai departe ţara, chiar dacă unul din fondatorii ei, liberal-democratul Vlad Filat, a fost reţinut.

"Chiar dacă se va demonstra sau nu vinovăţia lui Vlad Filat, PLDM nu ar avea motive să iasă din alianţă", a declarat joi seară liderul liberal Mihai Ghimpu, adăugând că alianţa nu s-a făcut între trei lideri, ci între trei partide.

Anterior, premierul liberal-democrat Valeriu Streleţ spunea că doreşte ca Guvernul să continue activitatea în formula actuală.

La rândul său, liderul Partidului Liberal Democrat (PDM), Marian Lupu, a apreciat că evenimentele de joi nu trebuie să pericliteze existenţa alianţei de guvernare.
Presa internaţională a comentat informaţiile privind reţinerea fostului premier moldovean Vlad Filat, acuzat de implicare într-un scandal de corupţie denumit "frauda secolului", care a generat proteste de amploare, apreciind că riscă să destabilizeze coaliţia proeuropeană de guvernământ.

Presa internaţională a comentat informaţiile privind reţinerea fostului premier moldovean Vlad Filat, acuzat de implicare într-un scandal de corupţie denumit "frauda secolului", care a generat proteste de amploare, apreciind că riscă să destabilizeze coaliţia proeuropeană de guvernământ.

Anul trecut, Republica Moldova a fost nevoită să plaseze trei dintre cele mai mari bănci ale sale - Unibank, Banca de Economii şi Banca Socială - sub administrare specială, pentru a evita prăbuşirea economiei, după dispariţia a aproximativ un miliard de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici