Primăria Iaşi renunţă la concursul pentru postul de şef la Transformare Digitală

Primăria Iaşi a renunţat la organizarea consursului pentru funcţia de director al Direcţiei de Transformare Digitală, unde impunea studii de inginerie mecanică sau inginerie industrială, după un control al Administraţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

267 afișări
Imaginea articolului Primăria Iaşi renunţă la concursul pentru postul de şef la Transformare Digitală

Sursa foto: Mediafaxfoto

„Agenţia Naţională a Funcţionarilor Public s-a autosesizat şi a întreprins o acţiune de control la sediul Primăriei Iaşi după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la stabilirea condiţiilor pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de director executiv al Direcţiei de Transformare Digitală şi Implementare Smart-City din cadrul Primăriei municipiului Iaşi”, anunţă ANFP.

Corpul de control al ANFP a constatat că stabilirea condiţiei de studii din fişa postului nu a fost făcută prin raportare directă la atribuţiile funcţiei publice menţionate mai sus.

„Studiile stabilite pentru ocuparea funcţiei publice de director executiv al Direcţiei de Transformare Digitală şi Implementare Smart-City erau cele din domeniul inginerie mecanică sau inginerie industrială, iar atribuţiile din fişa de post presupuneau desfăşurarea de activităţi în domeniul digitalizării şi al tehnologiei informaţiei. În consecinţă, prin raportul Corpului de Control, ANFP a dispus remedierea acestei situaţii, până la data de 01.04.2021”, adaugă ANFP.

Potrivit sursi citate, Primăria Iaşi a comunicat Agenţiei renunţarea la procedura de organizare a concursului.

Concursul pentru ocuparea acestei funcţii publice era prevăzut a se desfăşura în data de 17 martie 2021 - proba scrisă.

Liviu Iolu, membru în conducerea PLUS, l-a criticat în urmă cu două săptămâni pe primarul oraşului Iaşi, Mihai Chirica, pentru condiţiile impuse candidaţilor pentru postul de director executiv al Direcţiei de Transformare Digitală: „Se cere specializarea inginer industrial sau mecanic. Deci digitalizarea se face cu ranga”.

„Transformare digitală cu ingineri mecanici. Dacă mai trebuia un exemplu ca să înţelegem cum arată un concurs măsluit pe un post public avem marfă proaspătă de la Iaşi, la primăria lui Chirica. Se face concurs pentru postul de director executiv al Direcţiei de Transformare Digitală şi Implementare Smart City iar la condiţii se cere candidaţilor să aibă specializarea inginer industrial sau inginer mecanic. Deci la Iaşi digitalizarea se face cu ranga, şublerul şi cheia de 16, nu au voie ăia care au făcut informatica, cibernetică etc”, scria pe Facebook Liviu Iolu, coordonator egional Nord Est al PLUS.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici