Primarul din Berevoeşti, localitate în care s-au înregistrat cazurile de sclavie, s-a retras din PSD

Primarul din Berevoeşti, Florin Proca, s-a retras, temporar, din PSD, pentru "a proteja imaginea partidului", edilul conducând în continuare localitatea unde s-au înregistrat cazurile de sclavie în urma cărora 37 de persoane au fost arestate preventiv, iar una se află în arest la domiciliu. .

1845 afișări
Imaginea articolului Primarul din Berevoeşti, localitate în care s-au înregistrat cazurile de sclavie, s-a retras din PSD

Primarul din Berevoeşti, localitate în care s-au înregistrat cazurile de sclavie, s-a retras din PSD

Preşedintele PSD Argeş, Şerban Valeca, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că primarul din Berevoeşti, Florin Proca, s-a retras din PSD la scurt timp după apariţia scandalului sclaviei.

"La scurt timp după scandalul de la Berevoeşti, primarul a făcut o cerere de suspendare din partid. Motivul este acela de a nu târî PSD în acest scandal. E o decizie corectă, aşa că cererea i-a fost aprobată. Peste trei - şase luni, când se va lămuri situaţia, îi va fi încetată suspendarea", a spus Şerban Valeca.

Mandatul lui Florin Proca nu este afectat de retragerea temporară a edilului din PSD, acesta păstrându-şi funcţia de primar.

Întrebat de corespondentul MEDIAFAX despre retragerea din PSD, Florin Proca a răspuns: "Vă rog mult de tot să discutaţi cu purtătorul de cuvânt al partidului".

Un număr de 38 de persoane au fost reţinute în urma a 40 de percheziţii din Berevoeşti, iar 37 au fost apoi arestate preventiv, cu excepţia unei femei care a primit arest la domiciliu pentru că face dializă. În localitatea argeşeană Berevoeşti, anchetatorii susţin că, din 2008 şi până în prezent, mai multe grupuri infracţionale au recrutat 40 de persoane minore şi majore şi le-au constrâns, prin inducere în eroare sau chiar răpire, la executarea de munci sau la practicarea cerşetoriei.

Victimele erau bătute, nu primeau mâncare, iar când primeau li se ofereau resturi, erau legate cu lanţuri sau chingi sau încuiate pe timpul nopţii ca să nu poată fugi.

Cele două victime minore preluate de DGASPC de la Berevoieşti, de 11 şi 13 ani, sunt în acest moment în plasament în regim de urgenţă la Centru de Evaluare şi Primire în Regim de Urgenţă Piteşti. Cei 19 copii ai persoanelor arestate preventiv au fost lăsate în grija rudelor, iar cei 12 adulţi au fost plasaţi la domiciliul lor, al părinţilor sau rudelor din judeţele Olt (patru persoane), Vâlcea (două persoane), Teleorman ( două persoane), Argeş (două persoane), Dâmboviţa ( o persoană), Constanţa (o persoană).

Prefectura Argeş susţinea că primarul din Berevoeşti ştia de existenţa unor minori supuşi la muncă forţată în localitate, însă nu a făcut nimic pentru salvarea acestora. Totodată, oficialii Prefecturii Argeş îl acuzau pe edil că s-a rezumat să trimită două adrese şi să efectueze "formal" o aşa zisă anchetă socială în care nu a descoperit, de fapt, nimic.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici