Pro România, între Tudose şi Ponta: „Victor, nu mai judeca pe toată lumea după chipul şi asemănarea ta. Rămân la PRO. Pleacă tu”

Mihai Tudose a declarat că nu va pleca de la Pro România, aşa cum a făcut soţia lui lui Victor Ponta în perioada în care era europarlamentar. El i-a transmis din nou lui Victor Ponta să plece din partid.

20495 afișări
Imaginea articolului Pro România, între Tudose şi Ponta: „Victor, nu mai judeca pe toată lumea după chipul şi asemănarea ta. Rămân la PRO. Pleacă tu”

Mihai Tudose îi cere lui Victor Ponta să demisioneze de la şefia Pro România

„O nouă minciună/ petardă.. marca Vv Ponta... Cică nu plec din PRO România fiindcă astfel «mi-aş pierde mandatul şi banii de europarlamentar»... Acum câteva ore declara că plec la alt partid... O scurtă întrebare: câţi bani a pierdut doamna Ponta când a plecat de la PSD la PRO (europarlamentar fiind)? Şi cum de nu şi-a pierdut mandatul? Sau toţi ceilalţi europarlamentari care au ,,migrat” în timpul mandatului...”, a scris Mihai Tudose, marţi, pe Facebook.

Tudose i-a mai spus lui Victor Ponta să nu îi mai judece pe ceilalţi „după chipul şi asemănarea sa”.

 

„Repet Victor: nu mai judeca pe toată lumea după chipul şi asemănarea ta! Nu pentru toţi e vorba numai despre funcţii şi bani... Rămân la PRO. Pleacă tu!”, a conchis Mihai Tudose.

Ştirea iniţială

Fostul premier Mihai Tudose, acuzat de Victor Ponta că ar fi negociat cu PNL pentru susţinerea guvernului Orban, îi cere printr-o postare pe Facebook acestuia să demisioneze de la şefia partidului. 

Tudose notează că Ponta a negociat doar în nume propriu, fără să aibă o decizie a forurilor de conducere ale partidului: ”În condiţiile în care toooooate ,,negocierile” duse de Victor în ultimul timp ( absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eşuat, în condiţiile în care eşti foarte deranjat că nici cei mai apropiaţi colegi din conducerea ProRomânia nu-ţi împărtăşesc ,,strategiile”…. nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninţi tu cu excluderi şi schimbări de preşedinţi de organizaţii, de excluderi de membri fondatori şi oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul… nu ai vrea tu, Victor, să-ţi dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm”.

Mesajul integral a lui Mihai Tudose pe pagina de Facebook:

"Şcoala lui Dragnea….

Adică: cine nu e de acord cu mine, cine nu face ce spun eu… este exclus din partid, supus oprobriului public, acuzat de trădare, înfierat, desfiinţat etc.

Eu am avut o opinie. Un grup de colegi parlamentari au avut şi ei o opinie. Care, oroare, nu a corespuns cu ,,părerea” liderului -unic- şi -absolut-care-numai-el -are-soluţii-bune.

Nici eu şi nici colegii mei nu am încălcat nicio hotărâre a unei structuri statutare de conducere. Nu aveam cum fiindcă acestea, structurile statutare în care trebuiau luate deciziile în aceste momente… nu au fost convocate.

Am avut în schimb, ca reper absolut, opinia liderului….

Care acum spune public că dă afară fondatorii partidului (care ocupă şi primele poziţii de conducere în partid).

Dragnea l-a exclus din PSD pe secretarul general Marian Neacşu acuzându-l că negociază cu Orban…. (acuzaţie nefondată, nedovedită, de un ridicol extrem)

Nu cumva vi se pare că se repetă scenariul….

Pe mine m-a acuzat acum VVP de acelaşi lucru… şi ieri era revoltat că eu am plecat de la guvern de frica lui Dragnea!!! El a plecat de la partid şi de la guvern pe Facebook… şi încă nu ne-a spus de frica cui…

În condiţiile în care toooooate ,,negocierile” duse de Victor în ultimul timp ( absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eşuat, în condiţiile în care eşti foarte deranjat că nici cei mai apropiaţi colegi din conducerea ProRomânia nu-ţi împărtăşesc ,,strategiile”…. nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninţi tu cu excluderi şi schimbări de preşedinţi de organizaţii, de excluderi de membri fondatori şi oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul… nu ai vrea tu, Victor, să-ţi dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm…."

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici