Proiectul lui Liviu Dragnea privind reducerea TVA a primit raport favorabil de la Comisia de buget a Camerei Deputaţilor

Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport de admitere asupra proiectului de lege iniţiat de Liviu Dragnea, care prevede unele facilităţi în domeniul TVA, printre care reducerea TVA de la 9 la 5% pentru îngrăşăminte, fertilizatori naturali şi seminţe utilizate în agricultură.

2086 afișări
Imaginea articolului Proiectul lui Liviu Dragnea privind reducerea TVA a primit raport favorabil de la Comisia de buget a Camerei Deputaţilor

Comisia de buget a deputaţilor, raport favorabil pentru proiectul lui Dragnea privind reducerea TVA

Proiectul de lege iniţiat de Liviu Dragnea, care prevede aplicarea unor facilităţi fiscale în ceea ce priveşte TVA pentru micii întreprinzători a primit raport favorabil din partea Comisiei de buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor cu amendamentele respinse şi admise de aceasta, existând o abţinere din partea deputatului USR Cosette Chichirău.

Proiectul de lege a fost asumat de toată Comisia de buget, finanţe şi bănci, cu excepţia deputatului USR Cosette Chichirău.

Astfel, iniţiativa legislativă prevede reducerea TVA de la 9 la 5% pentru „îngrăşăminte, fertilizatori naturali şi pesticide utilizate în agricultură, seminţe şi alte produse destinate însămânţării sau plantării, precum şi pentru prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol, prevăzute prin ordin comun al ministrului Finanţelor Publice şi ministrului Agriculturii”.

Această reducere a TVA urmează să fie aplicată începând cu 1 ianuarie 2020.

Iniţiativa legislativă aparţine fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea.

Senatul a adoptat iniţiativa pe 20 iunie 2017.

Camera Deputaţilor urmează să voteze raportul de admitere al Comisiei de buget, în calitate de for decizional.

Taguri:
buget,
comisie,
fiscal

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici