PSRO şi-a lansat candidaţii pentru Capitală în Cişmigiu: ”Contraoferta, slăbuţă. Predoiu are un avantaj”

Partidul condus de senatorul Mircea Geoană, PSRO, şi-a lansat vineri la prânz candidaţii pentru primăriile din Bucureşti în Parcul Cişmigiu, în faţa clădirii Primăriei Bucureşti, aflată încă în proces de renovare.

1130 afișări
Imaginea articolului PSRO şi-a lansat candidaţii pentru Capitală în Cişmigiu: ”Contraoferta, slăbuţă. Predoiu are un avantaj”

PSRO şi-a lansat candidaţii pentru Capitală în Cişmigiu: Contraoferta, slăbuţă. Predoiu are un avantaj (Imagine Razvan Chirita / Mediafax Foto)

În discursul său, după prezentarea candidaţilor, Mircea Geoană a explicat că administraţia locală ar trebui digitalizată, astfel încât cetăţenii să nu se mai întâlnească cu funcţionarii publici. Geoană a amintit şi de candidatul la preşedinţie din SUA, Bernie Sanders, şi de remarcile acestuia faţă de viteza de internet din România.

De asemenea, Mircea Geoană a afirmat că a ales să lanseze candidaţii în Parcul Cişmigiu pentru că "în spate este Primăria Generală a Capitalei, care a fost evacuată pentru consolidare pentru că acel contract suspect pentru închirierea unui nou sediu arată modul în care se face politică cu bani publici în Primăria Generală".

"Dacă tot este o primărie curată, din punct de vedere al arhitecturii şi igienii, cred că adevărata curăţenie trebuie să se facă cu cei care vor popula această primărie, începând cu primarul general şi continuând cu deparazitarea administraţiei", a spus preşedintele PSRO.

La Primăria Capitalei, din partea PSRO, va candida Dumitru Borţun, iar pentru sectoare, candidaţii PSRO sunt: Simona Chiţac - primăria sectorului 1, Răzvan Condurăţeanu - primăria sectorului 2, Sărsan Adrian - sectorul 3, Filip Constantin - sectorul 4, Rodica Toth - sectorul 5 şi Mugurel Frunză - sectorul 6.

Referitor la contracandidaţii pentru Primăria Generală ai lui Borţun, Geoană a subliniat că nu vrea să facă comentarii "nici meschine, nici răutăcioase", dar "e o ofertă slăbuţă din multe puncte de vedere".

"Am preferat să venim cu profesorul Dumitru Borţun ca şi candidat pentru că reprezintă complet altceva decât politicienii profesionişti. Nu poţi să nu te gândeşti că cei care vor ocupa clădirea din spate, a Primăriei Capitalei complet refăcută, vor fi în continuare dependenţi de grupurile de interese care au sifonat banul public şi au dinamitat dezvoltarea Bucureştiului. Practic, fără excepţie, toţi candidaţii pe care îi văd au în spate o grupare de interese economice care îi dirijează şi care îi controlează", a precizat liderul PSRO.

El a criticat oferta electorală a PNL şi PSD.

"Eu cred că există o buimăceală în partidele tradiţionale din România. Şi la PSD, şi la PNL există în clipa de faţă (...) o uriaşă criză internă. La PNL această bâlbă prelungită denotă de fapt o criză internă, iar la PSD apelarea la o colegă respectabilă, dar care este recent venită în partid şi care nu reprezintă cu nimic ceea ce înseamnă PSD arată că şi PSD şi PNL au dificultăţi de resurse umane. Domnul Predoiu are un avantaj, acela că s-a pregătit să fie prim-ministru şi poate că are metode ceva mai moderne decât ceilalţi candidaţi", a adăugat Geoană.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici