Purtătorul de cuvânt al MAE susţine că a preluat personal plângerea grupului "Noii Golani"

Purtătorul de cuvânt al MAE a precizat, sâmbătă, că a preluat personal plângerea formulată de George Simion, unul din coordonatorii grupului "Noii Golani," faţă de modul în care mai multe persoane au fost tratate, în timpul şederii la Chişinău, de către autorităţile moldovene şi de cele române.

21 afișări

"Eu am preluat personal plângerea. Luni îi dăm număr de înregistrare, potrivit procedurilor oficiale şi, în măsura în care aspectele sesizate ţin de noi (de MAE, n.r.), le rezolvăm cu bună-credinţă ca pentru toţi cetăţenii români", a spus Alin Şerbănescu.

Explicaţia purtătorului de cuvânt vine în contextul în care, într-o primă fază, preluarea cererii a fost refuzată de către un ofiţer de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) pe motiv că, fiind sâmbătă, nu este program.

Purtătorul de cuvânt precizează că la foarte scurt timp după acest moment a preluat personal plângerea.

Aproximativ 15 membri ai grupului "Noii Golani" au depus, sâmbătă, o plângere la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti prin care solicită explicaţii privind interzicerea accesului unor români în Republica Moldova şi cer respectarea drepturilor românilor în această ţară.

Reprezentantul grupului, George Simion, spune că a fost reţinut la Chişinău de autorităţile moldovene, fiind ridicat, joi seară, din faţa blocului în care locuia prietenul său, sub pretextul că în zonă ar fi avut loc un jaf, iar el şi prietenul său ar fi fost suspecţi.

El reclamă faptul că după ce au ajuns la comisariat nu li s-a comunicat nimic despre acuzaţiile care li se aduc, li s-au luat şireturile de la pantofi, curelele şi toate bunurile pe care le deţineau şi au fost duşi în arest. Ei au fost acuzaţi şi de huliganism.

Simion a mai spus că a cerut să fie contactată Ambasada României la Chişinău, însă acest lucru nu a fost posibil. Potrivit acestuia, autorităţile moldovene au reacţionat astfel întrucât urmăreau "să înfrângă orice mişcare românească".

În plângerea care a fost depusă la Ambasada Republicii Moldova aceştia cer şi explicaţii referitoare la motivele pentru care circa 160 de cetăţeni români, dintre care 35 membri ai grupului "Noii golani", care doreau să participa la manifestaţiile organizate de Ziua Basarabiei nu au fost lăsaţi să intre pe teritoriul Republicii Moldova. Printre cei cărora li s-a interzis accesul în Republica Moldova s-a aflat şi o fată de 14 ani, membră a grupului, însoţită de mama sa.

De asemenea, reprezentanţii grupului "Noii Golani" solicită eliberarea cetăţeanului basarabean Eugeniu Rusu, reţinut odată cu George Simion, întrucât "detenţia lui este ilegală şi abuzivă".

Membrii grupului "Noii Golani" spun că dacă în urma plângerii depuse la Ambasada Republicii Moldova nu vor primi niciun fel de răspuns, vor demara acţiuni la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

După ce au depus plângerea la Ambasada Republicii Moldova, membrii grupului au mers la Ministerul Afacerilor Externe, pentru a depune şi acolo o plângere şi a solicita o întrevedere cu ministrul de Externe, Cristian Diaconescu.

Ofiţerul de presă de la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le-a cerut să vină, luni, să depună plângerea, motivând că este sâmbătă şi nu are cine să o preia.

George Simion a spus că este vorba de o urgenţă, răspunsul reprezentantul MAE fiind acelaşi, că trebuie să revină luni, la ora 8.00.

"O să venim luni, la ora 8.00, probabil cu şi mai mulţi oameni care au fost întorşi de la graniţă şi o să facem un protest, pentru că exact acesta este modul în care ne-au tratat şi autorităţile române din Republica Moldova. M-am dus joi, la Ambasada României să informez că colegii mei nu sunt lăsaţi să intre în Republica Moldova şi de acolo am fost trimis la consulat, unde am fost pus să stau la o coadă de peste 30 de persoane, întrucât existau probleme mai urgente de rezolvat", declara Simion.

Aproximativ 150 de turişti nu au fost lăsaţi să intre pe teritoriul Republicii Moldova, începând de joi dimineaţă, fiind întorşi din drum de către vameşii de la Albiţa şi Sculeni, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră (DFP) Iaşi, comisar-şef Vasilica Tătaru. Potrivit acesteia, o sută de cazuri au fost înregistrate pe parcursul zilei de joi, iar restul vineri.

Un număr de 16 turişti români aflaţi în trenul internaţional Bucureşti-Chişinău au fost opriţi, în noaptea de joi spre vineri, în Vama Ungheni, iar vameşii moldoveni nu le-au permis accesul în Republica Moldova. Cei 16 turişti români, care au plecat joi seară din Gara de Nord din Capitală, spun că nu li s-a permis accesul în Republica Moldova şi că au fost coborâţi din tren, în Vama Ungheni, pe partea moldoveană, iar ulterior au fost urcaţi într-o altă garnitură către Iaşi.

Joi, membri ai unor delegaţii de la Consiliile Judeţene din Iaşi şi Vaslui care urmau să participe la o reuniune în raionul Făleşti din Republica Moldova au fost întorşi de la graniţă, în vama Leuşeni, fără să primească vreo explicaţie.

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Arad, că este "preocupat şi îngrijorat" de situaţia românilor "întorşi sistematic" de la frontiera cu Republica Moldova, anunţând că aşteaptă explicaţii de la omologul moldovean.

"Am cerut lămuriri de la Ministerul de Externe din Republica Moldova referitor la motivele pentru care, în mod sistematic, sunt opriţi cetăţeni români la graniţa cu Moldova. Ne-am exprimat preocuparea şi îngrijorarea cu privire la cum sunt trataţi aceşti cetăţeni. Nu vom intra în dispută publică, este şi un context electoral pe care nu vreau să-l comentez", a spus Diaconescu.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Filip Teodorescu, a fost convocat, în urmă cu o săptămână, la Ministerul de Externe, pentru a fi informat că, în perioada 26-28 martie, la Chişinău urmează să se deplaseze grupuri de cetăţeni români, pentru a participa la activităţi cu caracter electoral, informa ProTV Chişinău.

Prin intermediul ambasadorului Filip Teodorescu, Chişinăul a atenţionat Bucureştiul că nu sunt excluse acţiuni cu caracter provocator. Serviciul de presă al Ministerului de Externe nu a oferit amănunte cu privire la evenimentele la care ar urma să participe cetăţeni români.

Ministerul moldovean de Externe a solicitat ca Ministerul de Externe al României să verifice informaţiile respective şi să prevină eventuale implicări ale cetăţenilor români în acţiuni provocatoare ce ar putea destabiliza situaţia internă din Republica Moldova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici