Rareş Bogdan: Alegerile generale vor fi în 5 decembrie, cele locale la sfârşit de septembrie

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, joi, la „Marius Tucă Show”, că alegerile generale vor fi organizate în 5 decembrie, iar cele locale la sfârşit de septembrie sau început de octombrie.

8926 afișări
Imaginea articolului Rareş Bogdan: Alegerile generale vor fi în 5 decembrie, cele locale la sfârşit de septembrie

Alegerile generale vor fi în 5 decembrie, cele locale la sfârşit de septembrie

Prim-vicepreşedintele PNL şi europarlamentarul Rareş Bogdan a anunţat, joi, la „Marius Tucă Show”, data la care vor fi organizate alegerile.

„Alegerile vor fi în 5 decembrie, alegeri generale, iar alegeri locale, încercăm să organizăm la sfârşit de septembrie început de octombrie”, a spus Rareş Bogdan.

Întrebat dacă mai este interesat să candideze la Primăria Capitalei, liderul PNL a spus că rămâne europarlamentar.

„Nu sunt interesat de o carieră în administraţie în Primăria Capitalei, nu vreau să candidez. Eu rămân europarlamentar, rămân în zona politic”, a declarat Bogdan.

Acesta crede că România, condusă de Guvernul PNL, s-a descurcat „mai bine decât se spera” în ceea ce priveşte gestionarea crizei generate de coronavirus.

„PNL, după un an fabulos, 2019, după câştigarea alegerilor prezidenţiale, a venit perioada guvernării, negociind cu 8 grupuri politice am investit un guvern. Au început primele măsuri guvernamentale, iar la început de martie pandemia COVID-19 a lovit în plin România. Din punct de vedere al crizei medicale, cred că România s-a descurcat mai bine decât se spera”, a mai spus prim-vicepreşedintele PNL.

Acesta este convis că Guvernul şi preşedintele vor anunţa măsuri concrete de relansare a economică: „E cel mai pregătit dintre preşedinţii ultimilor 30 de ani, a gestionat un oral care s-a dezvoltat fantastic, Sibiul, nu va face greşeli, nu va lua decizii pe care să le întorcă ulterior”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici