REACŢII în PSD şi PNL privind cazul Sorin Roşca Stănescu

Aprecierile făcute la adresa PSD de către senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu, care, potrivit premierului Victor Ponta, au provocat "o problemă serioasă" în cadrul USL şi discuţii privind continuarea acestuia în postul de senator PNL, au stârnit reacţii şi în cadrul liderilor locali de partide.

1295 afişări
Imaginea articolului REACŢII în PSD şi PNL privind cazul Sorin Roşca Stănescu

Sorin Roşca Stănescu (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

Liderul PSD Prahova: Am fi nişte cretinoizi dacă pentru mofturile unuia sau altuia am strica USL

Liderul PSD Prahova, Mircea Cosma, spune, referitor la neînţelegerile generate în USL de declaraţiile lui Sorin Roşca Stănescu, că liderii USL ar fi "nişte cretinoizi" dacă ar rupe alianţa pentru "mofturile unuia sau altuia" şi că "ar fi păcat ca USL să intre în degringoladă".

Preşedintele PSD Prahova, Mircea Cosma, care este şi vicepreşedinte al PSD, a afirmat, vineri, că, în opinia sa, USL nu se va rupe, susţinând că liderii USL ar fi "nişte cretinoizi" dacă ar rupe alianţa pentru "mofturile unuia sau altuia".

"Vreau să vă spun că faptul că termenul până luni a fost acceptat înseamnă că există suficient timp, cum zicem noi, românii din Ardeal, de a rumega şi de a găsi soluţia cea mai bună. Efortul pe care şi eu o să-l fac ca vicepreşedinte proaspăt ales al partidului este acela de a păstra USL în condiţii de funcţionabilitate maximă. (…) Am fi nişte cretinoizi dacă pentru mofturile unuia sau altuia am strica această construcţie care a adus victoria în alegeri şi înlăturarea acestui regim al lui Boc. (…) Ar fi păcat ca USL să intre în degringoladă. Eu nu cred că se va rupe USL-ul", a afirmat Mircea Cosma.

Întrebat dacă excluderea lui Sorin Roşca Stănescu din PNL ar fi o soluţie pentru rezolvarea crizei din USL, preşedintele PSD Prahova a spus că "ar fi şi asta una din soluţii", dar că "trebuie lămurită problema de principiu ca să nu se mai repete pe viitor".

La rândul său, preşedintele PNL Prahova, Mircea Roşca, nu crede că USL se va rupe, însă spune că viitorul acestei construcţii politice nu trebuie să stea într-o decizie a PNL legată de Sorin Roşca Stănescu.

"Nu cred că USL-ul constă într-o decizie politică pe care noi trebuie să o luăm vizavi de Roşca Stănescu. (…) Cred că Sorin Roşca Stănescu a vorbit în numele unui parlamentar, nu cred că a greşit foarte mult, eu pot să spun că a exagerat. Dacă această construcţie serioasă a ajuns să stea în decizia dacă PNL ia o măsură cu Sorin Roşca Stănescu de a-l da afară sau a nu-l da afară din partid, de a-i ridica sprijinul politic, asta mă îndurerează. Nu cred că se va rupe această alianţă", a declarat corespondentului MEDIAFAX preşedintele PNL Prahova.

Mircea Roşca a adăugat că el crede că Victor Ponta a dat ultimatumul către PNL "într-o stare de nervi" şi că premierul "nu poate să dea sfaturi" liberalilor.

"Cred că dacă Victor Ponta a dat un ultimatum, l-a făcut într-o stare de nervi, sau probabil supărat pe nişte aspecte pe care eu nu le cunosc, pentru că nu este normal să dai ultimatumuri. Nu cred că, cu toată calitatea de preşedinte al PSD dar mai ales de premier al României, poate să dea sfaturi Partidului Naţional Liberal ce să facă cu un lider sau cu altul. Cred că problemele le putem rezolva numai noi, PNL, iar dacă Sorin Roşca Stănescu a încălcat, sigur vom lua măsuri. Cert e că în Biroul Naţional de ieri noi nu am luat decizii la care probabil se aştepta premierul României", a spus preşedintele PNL Prahova.

Lider PNL Mureş: USL ar trebui să fie preocupată de probleme mari ale ţării, nu de chestiuni izolate

Liderul PNL Mureş, Ciprian Dobre, afirmă că USL ar trebui să se ocupe de proiecte mari, nu cu "declaraţii izolate", precum cele ale lui Sorin Roşca Stănescu, în timp ce liderul PSD Mureş, Vasile Gliga, spune că nu se pot face proiecte mari "cu asemenea atitudini, să jigneşti liderul unui partid".

Preşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că, după părerea sa, subiectul Sorin Roşca Stănescu "este o temă falsă în USL".

"USL ar trebui să fie preocupată de problemele mari ale României, nu de chestiuni izolate şi personale, de declaraţii ale unui membru USL. Chiar nu cred că trebuie să ne irosim energia pentru aşa ceva. Noi trebuie să ne cheltuim energia pentru primele, să zicem, cinci probleme ale ţării. Pentru asta au fost milioanele de voturi luate de USL", a spus Dobre.

Dobre crede că "trebuie puse în rânduială nişte lucruri" şi că nu sunt de dorit atacuri în interiorul USL, dar a refuzat să spună dacă crede că Sorin Roşca Stănescu ar trebui să plece din PNL.

"Câtă vreme e o problemă falsă, nu cred că trebuie discutată în public", a arătat el.

Pe de altă parte, preşedintele PSD Mureş, deputatul Vasile Gliga, a susţinut că nu se pot face proiecte mari "cu asemenea atitudini".

El a refuzat, de asemenea, să precizeze dacă Stănescu ar trebui să părăsească PNL, arătând că decizia în acest sens le aparţine colegilor liberali.

"Nu e bună nicio criză, pentru proiectele pe care noi le-am propus ca USL, nu cred că e momentul. Nu trebuie să apară niciun conflict. Eu nu cred poţi face proiecte mari cu asemenea atitudini, să jigneşti liderul unui partid. Personal, cred că trebuie să se facă ordine. Dar decid ei ce să facă, cei din PNL, au discipina lor de partid", a declarat Gliga.

Lider PSD Sibiu: E inadmisibil ca Guvernul să fie criticat din USL. Lider PNL: Multă vorbă pentru puţin

Liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, spune că este "inadmisibil" ca cineva din interiorul USL să critice Guvernul şi pe premier, afirmând că trebuie aplicat protocolul, în timp ce preşedintele filialei PNL, Mircea Cazan, spune că "este vorba despre multă vorbă pentru puţin".

Preşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că nu consideră că există o criză în interiorul Uniunii, problema apărută în urma declaraţiilor lui Sorin Roşca Stănescu putând fi rezolvată prin aplicarea protocolului USL.

"Nu e o criză. Eu cred că se va rezolva conform protocolului. Trebuie aplicat protocolul pentru că nu se poate, este inadmisibil ca cineva din interiorul USL să critice Guvernul şi pe premier. Avem alte mecanisme de discuţie în interior", a declarat Ioan Cindrea.

Întrebat dacă respectarea protocolului înseamnă excluderea lui Sorin Roşca Stănescu, Cindrea a negat, precizând că se impune "o sancţionare exemplară" a acestuia, fără a preciza în ce ar putea consta aceasta.

La rândul său, liderul PNL Sibiu, Mircea Cazan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că nu este vorba despre o criză, problemele putând fi rezolvate "mult mai repede decât se crede acum".

"Eu nu o văd ca pe o criză şi cred că problemele vor fi rezolvate mult mai repede decât se crede acum. Este vorba despre multă vorbă pentru puţin", a spus Cazan.

Întrebat şi el dacă situaţia ar putea fi detensionată prin excluderea lui Sorin Roşca Stănescu, Cazan a negat, precizând că este necesară "o comunicare mai bună între liderii USL".

"Nu cred că excluderile rezolvă problemele în USL, ci discuţiile, o comunicare mai bună între liderii USL pe diferite probleme. Totul a fost o lipsă de comunicare între liderii USL", a afirmat Cazan.

PSD Cluj: Până la urmă, cine e Stănescu? Plecarea sa - o soluţie. PNL: Nu e o criză ce nu se poate depăşi

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, spune că "ar fi culmea" să existe probleme majore în USL din cauza unui om şi "până la urmă, cine este Roşca Stănescu?", susţinând că plecarea acestuia ar fi o soluţie, în timp ce şeful filialei PNL, Marius Nicoară, afirmă că nu este o criză ce nu poate fi depăşită.

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că filiala îl susţine pe liderul formaţiunii, Victor Ponta, în toate demersurile pe care le va întreprinde.

"Ar fi culmea să existe probleme majore în USL din cauza unui singur om, Sorin Roşca Stănescu. USL este o construcţie serioasă, prea mare şi importantă ca să se destrame din cauza unei persoane. Până la urmă, cine este Sorin Roşca Stănescu? Cred că colegii din PNL vor găsi o soluţie la această criză şi consider că o soluţie ar fi plecarea acestuia din partid. Oricum, noi îl susţinem pe preşedintele PSD, Victor Ponta, în tot ceea ce va decide", a spus Lăpuşan.

La rândul său, preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, a declarat corespondentului MEDIAFAX că nu este vorba despre o criză atât de mare încât să nu fie depăşită.

"Nu cred că Sorin Roşca Stănescu ar trebui să plece din PNL. El este obişnuit, ca fost ziarist, să critice puterea. Cred că USL este o uniune prea importantă ca să se împiedice de o singură persoană. Nu este o criză atât de mare încât să nu poată fi depăşită şi sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede", a spus Nicoară.

Senator PSD, membru în Comisia Bârsan: Nu mai cred în bunele intenţii ale lui Sorin Roşca Stănescu

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu, membru al comisiei Bârsan, aşteaptă scuze din partea senatorului PNL Sorin Roşca Stănescu, apreciind că Stănescu a iniţiat această comisie în scopuri personale, motiv pentru care nu mai crede în bunele intenţii ale acestuia.

Senatorul Ovidiu Donţu arată, într-un comunicat de presă transmis vineri, că a luat act cu surprindere de declaraţiile senatorului Sorin Roşca Stănescu privind activitatea "Comisiei senatoriale privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului", în urma demisiei sale din această comisie.

"După ce am ascultat cu atenţie luările de cuvânt ale domniei sale în comisie, astăzi vă mărturisesc că nu mai cred în bunele sale intenţii şi consider că scopul a fost acela de a confisca acest subiect de presă în folosul domniei sale", arată senatorul PSD.

El consideră că problema lui Sorin Roşca Stănescu este personală, că nu a fost ales preşedinte al acestei comisii şi că a mascat neelegant faptul că era într-o stare de posibilă incompatibilitate generată de procesele pe care senatorul liberal le are cu instituţii ale statului român.

"Nu poţi să propui o audiere urmată de o solicitare către o altă comisie şi să se aprobe invers, mai întâi solicitarea şi apoi audierea şi sa faci din asta o problemă naţională, când de fapt problema este mult prea personală pentru că senatorul liberal nu a ieşit la vot preşedintele acestei comisii. Astăzi, cred sincer că adevăratul motiv al demisiei l-ar putea reprezenta posibila incompatibilitate generată de procesele pe care domnia sa le are cu instituţii ale statului român şi care ar putea să aibă legătură cu cauza, situaţie pe care a mascat-o neelegant, acuzându-şi colegii de lucruri nereale", arată Donţu.

Senatorul PSD mai arată că nu este normal ca un coleg din Senat sa le dea lecţii de moralitate partenerilor politici, bazate pe pure invenţii.

"Dezlegarea problemei de drept referitoare la posibila interferenţă în actul de justiţie precum şi întinderea acesteia sunt de esenţa mersului înainte a activităţii acestei comisii pentru aflarea adevărului şi respectarea regulilor într-un stat de drept", adaugă senatorul sucevean.

El menţionează că, în calitate de membru al comisiei Bârsan, aşteaptă scuze din partea senatorului liberal.

"Faţă de această situaţie, ca membru al comisiei, aştept scuze de la senatorul Sorin Roşca Stănescu. În caz contrar, voi propune grupului parlamentar PSD din Senat, în şedinţa de marţi, 21 mai, să adopte hotărârea de a nu mai participa la nicio şedinţă a grupurilor parlamentare reunite PNL-PSD atât timp cât va participa şi senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu şi până când grupul parlamentar PNL nu se va pronunţa cu privire la situaţia creată de senatorul liberal", se arată în finalul comunicatului semnat de Ovidiu Donţu.

Senatorii PNL care au demisionat din Comisia de anchetă a cazului judecătorului Corneliu Bârsan afirmă că prin acest gest protestează faţă de încercarea majorităţii PSD din Comisie de a muşamaliza încălcarea imunităţii diplomatice a magistratului român la CEDO.

Cei patru au arătat că gestul lor de a se retrage din comisie a fost susţinut de către preşedintele PNL, Crin Antonescu, iar chiar dacă la nivelul Senatului se va discuta marţea viitoare situaţia şi s-ar putea decide cu privire la înlocuirea lor, din partea PNL nu există alţi parlamentari doritori să intre în această comisie.

Unul dintre demisionari, senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, a susţinut că "îngroparea" activităţii comisiei a fost dorită de către membrii PSD ai acesteia, el arătând că la vârful conducerii PSD a existat o reticenţă faţă de anchetarea cazului de posibilă încălcare a imunităţii diplomatice.

"De ce anume, nu ştiu, pot să bănuiesc legăturile care există la vârf cu domnul George Maior (...) Am certitudinea că, fără să vrem, încercând să aflăm adevărul în legătură cu această interceptare, ne-am apropiat cumva de un caz extrem de grav şi nu m-aş mira ca într-o bună zi să aflăm că la capătul firului este preşedintele Traian Băsescu şi directorul SRI", a mai afirmat Stănescu.

Turcan despre criza din USL: Un pretext de poziţionare a partidelor în alianţă. PNL e la remorca PSD

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, vineri, la Sibiu, că situaţia declanşată în interiorul USL este "un pretext de poziţionare a celor două partide în interiorul alianţei", considerând că, "în momentul de faţă, PNL este, din nefericire, la remorca PSD".

Întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, ce părere are despre criza declanşată în USL de declaraţiile lui Sorin Roşca Stănescu, Raluca Turcan a spus că este doar "un pretext de poziţionare a celor două partide în interiorul alianţei".

"Funcţionarea USL nu stă într-o persoană. Cred că este mai degrabă un pretext de poziţionare a celor două partide în interiorul alianţei USL. E o precizare a raporturilor de forţă", a afirmat Turcan.

Întrebată cine este mai puternic în prezent, PNL sau PSD, Turcan a afirmat că, "în momentul de faţă, PNL este, din nefericire, la remorca PSD atât în privinţa politicilor guvernamentale, cât şi a prezenţei politice generale".

Liderul PSD Bistriţa: Cei care încalcă protocolul USL să fie excluşi; Lider PNL:Nu trebuie ultimatum

Liderul filialei Bistriţa-Năsăud a PSD, Emil Radu Moldovan, spune că aceia care nu respectă protocolul USL trebuie sancţionaţi, inclusiv cu excluderea din partidul din care fac parte, în timp ce liderul judeţean al PNL, Stelian Dolha, susţine că USL nu se poate baza pe ultimatumuri.

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, întrebat despre neînţelegrile din USL generate de declaraţiile lui Sorin Roşca Stănescu, că protocolul USL trebuie respectat.

"Principala misiune a USL este să îndeplinească ceea ce s-a angajat în faţa electoratului pentru a obţine acest rezultat istoric şi toţi cei care înţeleg această misiune ar trebui să facă tot ce trebuie făcut pentru a realiza acest angajament. Mai mult decât atât, la constituire USL a semnat un protocol care prevede fiecare situaţie, iar toţi cei care nu respectă acel protocol indirect se situează în afara partidelor care formează USL. Protocolul este valabil pentru toată lumea, indiferent de cum se numeşte liderul. Toţi trebuie să respectăm nişte reguli, iar cei care nu respectă regulile să fie sancţionaţi conform protocolului, inclusiv cu excluderea din partidul din care fac parte", a spus Emil Radu Moldovan.

La rândul său, deputatul Stelian Dolha, preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că PNL s-a delimitat de declaraţiile lui Sorin Roşca Stănescu.

"Am avut o şedinţă de Birou Politic Naţional care a durat până târziu şi unde s-au discutat aspecte legate de declaraţiile făcute de Sorin Roşca Stănescu. Ne-am delimitat de aceste declaraţii, dar nu s-a pus niciun moment în discuţie excluderea sa. Protocolul USL trebuie respectat în totalitate, unul dintre articole spune că nu sunt permise atacurile la persoană, dacă vrem ca USL să continue şi să ducem mai departe ceea ce ne-am angajat cu toţii. El şi-a cerut scuze premierului, public. Luni sper ca scuzele lui să fie acceptate şi lucrurile rezolvate", a spus Dolha.

Potrivit acestuia, nu trebuie date ultimatumuri, ci trebuie discutat "altfel" în USL.

"O uniune de mărimea asta trebuie să fie un model pentru generaţiile viitoare şi nu se poate baza pe un ultimatum. Cu siguranţă va trebui depăşit acest moment. Dacă este vinovat Sorin Roşca Stănescu pentru diverse intervenţii, trebuie să plătească, dar doar dacă se aduc probe. Doar bazându-ne pe nişte reclamaţii nefondate, e prea puţin. Nu cred că un parlamentar, fie el şi cu o oarecare influenţă, ar putea să intervină în a numi anumite persoane”, a declarat Dolha.

Liderul PNL Timiş: Nu cred că între noi, aliaţii, trebuie să vorbim în termen de ultimatumuri

Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, afirmă, în legătură cu neînţelegerile din USL generate de Sorin Roşca Stănescu, că nu crede că între aliaţi trebuie să se vorbească în termeni de ultimatumuri, în timp ce preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a spus că nu face declaraţii la aprecierile lui Victor Ponta.

Întrebat de corespondentul MEDIAFAX ce părere are despre criza din USL şi dacă crede că Sorin Roşca Stănescu ar trebui să plece din PNL, liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, a declarat că astfel de chestiuni ar trebui "să se întâmple într-un cadru intim".

"Nu cred că între noi, aliaţii, trebuie să vorbim în termen de ultimatumuri. Pe de altă parte, cred că fiecare membru ale acestei Uniuni trebuie să fie om raţional, corect, cinstit în raport cu partenerii şi cred că trebuie să ne abţinem de la a face declaraţii publice negative unii la adresa celorlalţii. Dacă chiar avem opinii diferite asupra unor lucruri şi avem ceva chiar a ne reproşa, asta trebuie să se întâmple într-un cadru intim, în cadrul Uniunii şi nicidecum nu trebuie să ne aducem atingere publică unii altora", a declarat Nicolae Robu.

La rândul său, preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a declarat că se abţine să facă declaraţii privind aprecierile premierului Victor Ponta.

"Nu fac declaraţii la aprecierile premierului Victor Ponta. La nivel local noi avem o colaborare bună şi suntem în aceeaşi barcă, fără bătăi de cap. În funcţie de conduita la nivel naţional a USL, asta va fi şi conduita noastră la nivel local", a spus Bojin.

Lider PSD Suceava: Stănescu s-a poziţionat în opoziţie, să demisioneze. Lider PNL: Demisia nu rezolvă

Liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, spune că senatorul Sorin Roşca Stănescu s-a poziţionat în opoziţie când a votat împotriva propunerii Guvernului şi ar trebui să demisioneze, în timp ce liderul filialei PNL, Alexandru Băişanu, consideră că plecarea lui Stănescu din PNL nu ar rezolva situaţia.

Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că este regretabl că s-a ajuns la actuala situaţie din USL.

"Chiar dacă unii parlamentari sunt noi, la primul mandat, cum este cazul senatorului Sorin Roşca Stănescu, trebuie să înţeleagă că majoritatea parlamentară are obligaţia de a susţine guvernul. În altă situaţie, cei care nu susţin ceea ce guvernul propune, sunt automat în opoziţie", a spus Nechifor.

El consideră că o soluţionare a crizei ar fi demisia lui Sorin Roşca Stănescu din PNL sau demiterea lui din grupul parlamentar liberal.

"Elegant ar fi să fie soluţionată criza fie prin demisia celui în cauză, fie prin demiterea din grupul parlamentar din care face parte", a spus liderul PSD Suceava.

La rândul său, preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a spus că nu este primul moment în care au existat discuţii în contradictoriu în USL şi este convins că nu va fi nici ultimul moment.

"Este evident că acolo unde se întâlnesc două structuri a două partide mari ale României este greu să armonizezi fiecare personalitate, fiecare caracter. Să facem apel la raţiune, să sacrificăm întotdeauna interesele de grup în favoarea interesului prinicipal care este buna guvernare a României", a afirmat Băişanu.

El consideră că această criză nu se soluţionează prin plecarea lui Sorin Roşca Stănescu din PNL.

"Nu cred că aceste discuţii trebuie să ducă la criză şi nu cred că plecarea lui Sorin Roşca Stănescu din PNL e rezolvarea acesteia", a spus Băişanu.

El a subliniat că este important ca PSD şi PNL să nu uite pentru ce a fost creat USL.

"Dacă toţi indicatorii pe care ni i-am propus la înfiinţarea USL au fost atinşi, aş fi de acord ca USL să se desfiinţeze, dar în caz contrar, situaţie în care ne aflăm acum, PSD şi PNL trebuie să ţinem aproape şi să muncim pentru Români şi să lăsăm prostiile", a conchis Alexandru Băişanu.

Lider PSD Covasna: Nu era fair-play ce a făcut Stănescu. Lider PNL: O victimizare a lui nu are rost

Liderul PSD Covasna, Horia Grama, spune că nu e fair-play ce a făcut Sorin Roşca Stănescu, dar că este treaba liberalilor să rezolve problema, în timp ce liderul filialei PNL, Marius Obreja, afirmă că Roşca Stănescu nu a urmărit încălcarea protocolului USL şi că "victimizarea" acestuia nu are rost.

Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că "nu e normal" ce face Sorin Roşca Stănescu, având în vedere votul care s-a dat în Senat şi modul în care a acţionat acesta.

Grama a subliniat că Stănescu face parte din USL şi ar trebui să sprijine Guvernul din care fac parte şi miniştri PNL.

"Nu era fair-play ceea ce a făcut Sorin Roşca Stănescu, cred că mai mult e o încercare de a-şi crea o proprie imagine", a adăugat preşedintele PSD Covasna.

Întrebat dacă pentru rezolvarea crizei din USL ar fi o soluţie plecarea lui Roşca Stănescu din PNL, Grama a răspuns că este treaba PNL, ca parte componentă a USL, să rezolve această problemă.

La rândul său, preşedintele PNL Covasna, senatorul Marius Obreja, consideră că Sorin Roşca Stănescu nu a urmărit încălcarea protocolului USL.

Obreja a afirmat că, chiar dacă comportamentul colegului său a provocat "unele neplăceri", acesta face parte din jocul democratic.

"Protocolul din cadrul USL prevede un comportament prin care să nu-ţi ataci colegul din alianţă, dar eu cred că Sorin Roşca Stănescu nu asta a urmărit, respectiv încălcarea protocolului sau atacarea colegilor din USL, ci a manifestat, poate mai puternic, dreptul la opinie al unui senator. De asemenea, cred că o eventuală victimizare a lui nu-şi are rostul", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele PNL Covasna.

Boşcodeală: Situaţia se va rezolva, dacă Sorin Roşca Stănescu va pleca din PNL

Preşedintele PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, a spus că neînţegerile din USL se vor rezolva dacă senatorul Sorin Roşca Stănescu va pleca din PNL, susţinând că i-a ajuns şi lui Victor Ponta "să fie atacat în fiecare zi" şi că "e necesar să se stopeze pentru totdeauna lucrurile acestea".

"Evident, situaţia se va rezolva, dacă va pleca din PNL. Şi domnul Antonescu spune clar că nu mai au loc în partidul lor cei care fac declaraţii sau au atacuri la adresa USL. Cred că i-a ajuns şi domnului Ponta să fie atacat în fiecare zi şi e necesar să se stopeze pentru totdeauna lucrurile acestea. Eu cred că trebuie să respectăm votul cetăţenilor care ne-au trimis în această formulă la guvernare şi trebuie să ne ducem politica la îndeplinire aşa cum am promis oamenilor", a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX Constantin Boşcodeală.

Liderul PSD Buzău a precizat că "în mod cert şi vehement" susţine excluderea senatorului Sorin Roşca Stănescu din PNL.

Lider PNL Dâmboviţa: Roşca Stănescu şi-a spus răspicat o opinie. Nu se rupe USL pentru atâta lucru

Vicepreşedintele PNL Dâmboviţa deputatul Vasile Horga conideră că nu există niciun motiv ca senatorul Sorin Roşca Stănescu să demisioneze din PNL sau să fie demis, apreciind că acesta "şi-a spus răspicat o opinie" şi că "nu se rupe USL pentru atâta lucru".

Vasile Horga, care este şi deputat de Dâmboviţa, a declarat, vineri, că organizaţia judeţeană a PNL îl susţine pe Sorin Roşca Stănescu, aşa cum susţine orice parlamentar "care are o declaraţie politică în concordanţă cu obiectivele" partidului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Bineînţeles că-l susţinem şi susţinem orice deputat sau senator care are o declaraţie politică în concordanţă cu obiectivele pe care le avem. Domnul Roşca Stănescu nu a ieşit din aceste chestiuni. Este o părere normală, exprimată în mod corect, astfel încât nu are niciun motiv nici să îşi dea demisia, nici să fie demisionat. Cine este criticat într-un anumit mod se simte lezat. Asta este firea omului. De ce să-l excludă pe Roşca Stănescu? Roşca Stănescu şi-a spus un punct de vedere normal. Domnul senator şi-a spus răspicat o opinie. Nu se rupe USL pentru atâta lucru. USL o construcţie solidă. Noi avem multe de făcut împreună,avem de trecut în toamnă constituţia, avem de realizat regionalizarea, avem pachet important de legi. Sigur că cei doi copreşedinţi sunt conştienţi de acest lucru", a spus Vasile Horga.

Roşca Stănescu este senator PNL de Dâmboviţa, iar vineri a făcut o vizită în judeţ, unde a declarat că "nu se pune problema" să plece din partid, că "o alianţă atât de importantă" cum este USL nu poate să se "prăbuşească" din cauza lui, spunând că dacă Ponta rămâne consecvent înseamnă că altceva îl determină pe acesta "să încerce ruperea USL".

Oltean: Nu cred că Stănescu e de natură să creeze ruptură în USL. E o fisură ce se poate astupa rapid

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că neînţelegerile din USL generate de Sorin Roşca Stănescu nu sunt de natură să creeze o "ruptură", aceasta fiind doar o "fisură care se poate astupa rapid".

"Noi nu vrem să se rupă USL. Noi îl vrem pe Crin alături de Ponta cât mai mult şi cât mai bine. Dincolo de ce vrem noi, lucrurile sunt destul de complicate. E foarte greu să lipeşti două pietre care se resping. Să nu uităm totuşi că liberalii fac parte dintr-un partid de dreapta. Sunt unii care îşi menţin această opinie. Ceilalţi sunt de stânga. E greu să le armonizezi, dar noi încercăm să-i determinăm să rămână şi să-şi facă guvernarea până la capăt. Nu cred că Sorin Roşca Stănescu, care are un cuvânt greu de spus şi a spus multor lucruri pe nume, este de natură să creeze o ruptură între cele două formaţiuni politice. E o fisură care se poate astupa rapid", a afirmat Ioan Oltean, răspunzând unei întrebări.

Întrebat cum interpretează declaraţiile premierului Victor Ponta, Oltean a spus: "Sigur că nu poţi rămâne simplu spectator la asemenea intervenţii şi atunci premierul se simte obligat, împins de cei din spate, să aibă o anumită atitudine faţă de cei care manifestă o lipsă de susţinere sau o critică justă pe fond, nejustă din punctul lor de vedere, faţă de guvernarea USL".

Oltean a mai fost întrebat dacă PDL nu este curtat de vreunul dintre actualii componenţi ai USL în eventualitatea de a intra la guvernare.

"Nu, nu suntem curtaţi şi nu ne interesează. E exclus ca PDL să coopereze cu PSD într-o viitoare guvernare. Noi, deocamdată, suntem partid de opoziţie şi vrem să rămânem în opoziţie", a spus Oltean.

Lider PSD Arad: Excluderea lui Stănescu ar detensiona situaţia. Lider PNL: Nu se va ajunge la excludere

Liderul PNL Arad, Ioan Cristina, consideră că nu se va ajunge la excluderea lui Sorin Roşca Stănescu din partid şi că premierul Victor Ponta "a vorbit la cald" pe acest subiect, în timp ce şeful PSD Arad, Dorel Căprar, crede că excluderea acestuia poate detensiona relaţiile dintre cele două partide.

Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că nu crede că Sorin Roşca Stănescu va fi exclus din partid şi că acesta va înceta să facă declaraţii care să-i deranjeze pe partenerii din USL.

"Nu se va ajunge la excludere. Premierul a vorbit la cald pe acest subiect. Eu cred că lucrurile se vor linişti, iar Sorin Roşca Stănescu nu va mai face declaraţii, care oricum nu reprezentau punctul de vedere oficial al PNL", a spus Cristina.

La rândul său, preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, a afirmat că excluderea lui Sorin Roşca Stănescu "ar detensiona relaţiile dintre cele două partide".

"Excluderea ar fi cu siguranţă o soluţie bună. Am văzut şi eu atitudinea domnului Sorin Roşca Stănescu, care nu e adecvată faţă de colegii din USL. Cred că excluderea ar detensiona relaţiile dintre cele două partide, iar aşa am putea merge înainte cum ne-am propus la momentul înfiinţării USL", a spus Căprar.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că nu este mulţumit de soluţia PNL în cazul lui Roşca Stănescu şi a arătat că acesta a continuat criticile la adresa PSD, generând astfel cea mai mare criză a USL de la formare, Ponta precizând că, "dacă nu se face nimic, nu putem merge mai departe împreună".

Ponta şi-a explicat ulterior declaraţia referitoare la criticile lui Sorin Roşca Stănescu, arătând că "s-a umplut paharul" şi că este vorba de o campanie de denigrare a PSD, şi a precizat că, dacă Stănescu va rămâne în postul de senator PNL, atunci înseamnă că acordul USL nu se mai respectă.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că el şi liderul PSD Victor Ponta nu sunt în situaţia de a-şi da ultimatumuri, iar "ceea ce avea PNL de hotărât şi de spus a făcut-o" joi.

Antonescu precizase că PNL dezavuează aprecierile făcute de senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu la adresa PSD sau a liderul social-democrat, el arătând că oricine mai încalcă atât de clar protocolul USL va trebuie să se despartă de partidul din care face parte şi de USL.

Vineri, Sorin Roşca Stănescu a declarat că "nu se pune problema" să plece din partid, că "o alianţă atât de importantă" cum este USL nu poate să se "prăbuşească" din cauza lui, spunând că dacă Ponta rămâne consecvent înseamnă că altceva îl determină pe acesta "să încerce ruperea USL".

"Eu cred că domnul Ponta, peste weekend, se va gândi mai bine. Dacă domnul Ponta rămâne consecvent, înseamnă că a făcut un caz din cazul Sorin Roşca Stănescu. Înseamnă că altceva îl determină să încerce ruperea USL. (...) Eu sper să nu stea în persoana mea (USL - n.r.). Persoana mea nu este una atât de importantă încât o alianţă atât de importantă să se prăbuşească din cauza mea. Nu se pune problema să plec din PNL. Pentru acele lucruri care au putut fi interpretate drept atacuri la persoană mi-am cerut şi îmi cer scuze", a declarat Sorin Roşca Stănescu, care vineri a fost la Târgovişte, în colegiul în care a fost ales senator.

Sorin Roşca Stănescu a fost întrebat dacă va încerca să discute cu Victor Ponta, el răspunzând: "Ierarhic, domnul Ponta, care este prim-ministru, ar trebui să încerce să aibă o discuţie cu mine".

Liderul PSD, premierul Victor Ponta şi-a explicat ultima declaraţie referitoare la criticile lui Sorin Roşca Stănescu, arătând că "s-a umplut paharul" şi că este vorba de o campanie de denigrare a PSD, şi a precizat că, dacă Stănescu va rămâne în postul de senator PNL, atunci înseamnă că acordul USL nu se mai respectă.

"Nu mă interesează scuzele lui, eu nu vreau scuze. Să fie foarte clar, dacă domnul Roşca Stănescu este în continuare senator PNL, atunci înseamnă că acordul USL nu se mai respectă. Eu şi toţi din PSD am fost solidari cu Vosganian în problema Oltchim, la fel şi ei au fost solidari cu miniştrii noştri. Deci, ori suntem solidari, ori spunem, nu poţi să fii şi la putere, şi în opoziţie", a spus Ponta la postul public de televiziune.

El a precizat că acest lucru nu înseamnă că nu va mai funcţiona coaliţia de guvernare, ci că este nevoie să existe un alt acord al USL, în care eventual să fie stipulat că Roşca Stănescu are voie să critice PSD fără să existe reacţii împotriva lui.

"Varianta pe care am prezentat-o şi pe care PSD nu o acceptă este de a scoate şi noi trei senatori care toată ziua să îl facă în toate felurile pe Crin Antonescu sau pe liberali, ceea ce nu cred şi nu vreau aşa ceva....", a spus Ponta.

Premierul a explicat că nemulţumirea s-a accentuat după ce Stănescu a susţinut o lege împotriva ministrului de Finanţe, pentru care în prezent nu există resurse, declarându-se mândru de faptul că votul din Senat a condus la crearea unei alte majorităţi.

"E vorba de legi pe care le-a susţinut împotriva Guvernului, iar picătura care a umplut paharul a fost o declaraţie prin care a spus că este foarte mândru de votul de luni din Senat, în care pentru prima dată s-a creat o altă majoritate: PNL, PDL, PPDD. Dacă lucrurile stau aşa, atunci colegii din PNL trebuie să ne spună şi lucrurile sunt foarte serioase", a spus Ponta.

El a adăugat însă că nu crede că liberalii vor opta pentru Stănescu în detrimentul relaţiei cu PSD şi a susţinut că el îl va susţine în continuare pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale chiar dacă USL nu va mai exista.

Ponta a declarat anterior că nu este mulţumit de soluţia PNL în cazul lui Roşca Stănescu şi a arătat că acesta a continuat criticile la adresa PSD, generând astfel cea mai mare criză a USL de la formare, Ponta precizând că, "dacă nu se face nimic, nu putem merge mai departe împreună".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că el şi liderul PSD Victor Ponta nu sunt în situaţia de a-şi da ultimatumuri, iar "ceea ce avea PNL de hotărât şi de spus a făcut-o astăzi".

Antonescu precizase că PNL dezavuează aprecierile făcute de senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu la adresa PSD sau a liderului social-democrat, el arătând că oricine mai încalcă atât de clar protocolul USL va trebuie să se despartă de partidul din care face parte şi de USL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici