Reprezentanţi PRM protestează în faţa sediului central faţă de decizia de evacuare

Un grup de reprezentanţi ai PRM s-au adunat, vineri dimineaţă, în faţa sediului central al formaţiunii, pentru a protesta faţă de evacuarea din clădire, care va avea loc în cursul zilei, ei atârnând la balconul casei două manechine cu fotografiile lui Traian Băsescu şi Elena Udrea.

23 afișări
Imaginea articolului Reprezentanţi PRM protestează în faţa sediului central faţă de decizia de evacuare

Reprezentanţi PRM protestează în faţa sediului central faţă de decizia de evacuare (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Reprezentanţii PRM îl aşteaptă în stradă pe preşedintele formaţiunii, Corneliu Vadim Tudor.

La sediu este aşteptat un executor judecătoresc ce urmează să pună în practică decizia de evacuare.

Pe clădire a fost afişat un banner cu mesajul "Tovarăşe Ceauşescu, fă-i chemare lui Băsescu", textul fiind încadrat de două cruci negre şi de portretele lui Nicolae Ceauşescu şi Traian Băsescu.

De asemenea, de grilajul balconului clădirii au fost spânzurate două manechine, de care au fost lipite fotografii cu Traian Băsescu şi Elena Udrea. De manechine sunt lipite hârtii pe care sunt scrise numele "Traian Băsescu" şi "Elena Udrea".

Reprezentantul PRM Marius Marinescu, aflat printre cei prezenţi în faţa sediului formaţiunii, a discutat cu un grup de poliţişti sosiţi la faţa locului. Ulterior, acesta a spus că poliţiştii au cerut ca situaţia să rămână calmă.

La începutul lunii martie 2010, Regia Protocolului de Stat a notificat Partidul România Mare că sediul formaţiunii, de pe strada Emile Zola din Bucureşti, urmează să fie retrocedat proprietarului, fiul arhitectului Gheorghe Caranfil, atribuirea unui nou sediu urmând să fie luată în considerare numai după ce PRM îşi achită debitele.

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, pe 19 noiembrie, că partidul a primit ordin de evacuare în urma unei hotărâri a Judecătoriei Sectorului 1 prin care s-a încuviinţat executarea silită a PRM, el precizând însă că formaţiunea sa nu va părăsi imobilul din strada Emile Zola nr. 2.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici