Reuniune a Comitetului naţional pentru aderarea României la OCDE

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat luni, la Palatul Victoria, Comitetul naţional pentru aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii ministerelor şi principalelor instituţii publice centrale implicate în proces.

171 afișări
Imaginea articolului Reuniune a Comitetului naţional pentru aderarea României la OCDE

Sediul guvernului

Reuniunea Comitetului naţional a avut ca obiective evaluarea stadiului procesului de aderare a României la OCDE şi trecerea în revistă a priorităţilor pentru perioada următoare.

Premierul Marcel Ciolacu a arătat că procesul de aderare a României la OCDE contribuie la atingerea obiectivului asumat prin Programul de guvernare, axat pe bunăstarea tuturor cetăţenilor. Şeful Executivului a evidenţiat expertiza OCDE în definirea politicilor publice şi fundamentarea acestora cu date obiective, aspect care sprijină eforturile Guvernului pentru creşterea economică, îmbunătăţirea nivelului de trai, crearea unui mediu transparent, corect şi predictibil şi a unui sistem cu justiţie socială mai eficientă.

„Putem atinge obiectivul aderării la OCDE numai printr-un efort comun, printr-o abordare integrată la nivelul întregii administraţii. Aştept seriozitate din partea tuturor, dat fiind că suntem evaluaţi în 26 de domenii şi că trebuie să demonstrăm voinţa şi capacitatea de a implementa recomandările OCDE,” a declarat premierul Marcel Ciolacu.

De asemenea, şeful Guvernului a anunţat că luni, la sediul OCDE din Paris, România a depus instrumentul de ratificare a Convenţiei OCDE privind combaterea mituirii funcţionarilor publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale (Convenţia Anti-mită). Convenţia anti-mită este unul dintre principalele instrumente recunoscute la nivel internaţional în domeniu şi sprijină eforturile de dezvoltare internă, reducere a sărăciei şi îmbunătăţire a încrederii în pieţele de capital.

România transmite astfel un mesaj ferm faţă de angajamentul de a menţine standarde ridicate privind conduita etică, promovarea transparenţei şi încurajarea unui mediu caracterizat prin corectitudine şi justiţie.

Membrii Comitetului Naţional au făcut o trecere în revistă a domeniilor de acţiune în perspectiva aderării la Organizaţie, care includ, printre altele, guvernanţa publică, guvernanţa corporativă, pieţele financiare, statistica, mediul, sănătatea, educaţia, dezvoltarea regională, digitalizarea.

Pentru îndeplinirea priorităţilor avute în vedere pentru perioada următoare, prim-ministrul Marcel Ciolacu a solicitat realizarea unei coordonări strânse între toate instituţiile implicate în proces, punctând că acesta reprezintă şi un test pentru România din punct de vedere al coordonării pe verticală, dar şi pe orizontală.

La reuniune a mai participat, în calitate de invitat special, preşedintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, care asigură Preşedinţia Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la OCDE.

România a devenit stat candidat la OCDE în ianuarie 2022, primind Foaia de Parcurs în iunie 2022. Acest document stabileşte termenii, condiţiile şi procesul de desfăşurare a aderării la Organizaţie.
România a depus în decembrie 2022 Memorandum-ul Iniţial, care face o autoevaluare a legislaţiei, politicilor şi practicilor interne, raportat la instrumentele legislative OCDE. În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului, care constă din transmiterea de informaţii suplimentare, organizarea de misiuni tematice şi susţinerea de prezentări în cele 26 de Comitetele sectoriale OCDE.

Comitetul naţional pentru aderarea României la OCDE este constituit din ministerele, autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii în cadrul procesului de aderare şi este condus de prim-ministru. Comitetul naţional stabileşte liniile de acţiune în vederea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în Foaia de Parcurs a României la OCDE, agreează deciziile pentru alinierea legislaţiei, politicilor şi practicilor României la cele ale Organizaţiei şi formulează propuneri pentru soluţionarea blocajelor care ar putea să întârzie procesul de aderare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ocde,
aderare,
comitet

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici