Prima pagină » Politic » România condamnă violarea spațiului aerian al Poloniei de către drone rusești. MAE a convocat ambasadorul Federației Ruse la București

România condamnă violarea spațiului aerian al Poloniei de către drone rusești. MAE a convocat ambasadorul Federației Ruse la București

România condamnă violarea spațiului aerian al Poloniei de către drone rusești, incident care a avut loc în noaptea de 9/10 septembrie 2025. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că l-a convocat joi pe ambasadorul Federației Ruse la București pentru a transmite poziția fermă a României privind gravitatea situației.
România condamnă violarea spațiului aerian al Poloniei de către drone rusești. MAE a convocat ambasadorul Federației Ruse la București
Andrei Rachieru
11 sept. 2025, 23:46, Politic

Potrivit MAE, partea română a subliniat că incidentul reprezintă „o escaladare fără precedent” și o amenințare directă la adresa securității cetățenilor unui stat aliat NATO și partener strategic al României. Ministerul a evidențiat implicațiile grave asupra stabilității regionale și asupra securității europene, generate de acțiunile militare ale Federației Ruse.

MAE a amintit părții ruse despre atacurile anterioare lansate de forțele ruse asupra unor obiective ucrainene din proximitatea graniței cu România. Oficialii români au accentuat caracterul „iresponsabil” al acestor acțiuni, care pun în pericol securitatea națională, stabilitatea la Marea Neagră și siguranța gurilor Dunării.

În comunicatul oficial, MAE a reiterat imperativul respectării suveranității, a integrității teritoriale și a dreptului internațional. România și-a exprimat solidaritatea cu Polonia și cu aliații săi din NATO, subliniind că asemenea incidente amplifică riscul extinderii conflictului și afectează securitatea întregii regiuni.