România, participare activă în cadrul UE şi NATO, temă de discuţii la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei

În cea de-a doua zi a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române (RADR) au fost discuţii despre angajamentul României de a participa activ la consolidarea capacităţii UE şi de a acţiona ca un actor credibil în cadrul NATO. La evenimentul de marţi au luat parte Mircea Geoană şi George Ciamba.

177 afișări
Imaginea articolului România, participare activă în cadrul UE şi NATO, temă de discuţii la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei

România, participare activă în cadrul UE şi NATO, temă de discuţii la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei

„Cea de-a doua zi a debutat cu panelul „UE ca actor global şi partener puternic: coerenţă, convergenţă, credibilitate” care a oferit prilejul unui schimb de opinii al şefilor de misiune cu Ambasadorul Wolfgang Ischinger, preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen şi ambasadorul Mircea Geoană, preşedintele Institutului Aspen România şi viitor secretar general adjunct al NATO cu privire la situaţia internaţională şi contribuţia Uniunii la gestionarea provocărilor şi a riscurilor actuale”, transmite MAE, într-un comunicat de presă remis, marţi, MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

În cea de-a doua zi a reuniunii, a fost evocat angajamentul României de a continua să participe activ la consolidarea capacităţii UE de a acţiona ca un actor credibil, în parteneriat cu SUA şi în sinergie cu NATO, în beneficiul securităţii europene şi internaţionale.

De asemenea, ministrul pentru Afaceri Europene George Ciamba a coordonat, marţi, două sesiuni dedicate afacerilor europene cu accent pe rezultatele mandatului României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Conform comunicatului de presă, sesiunile i-au avut ca invitaţi pe secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor externe din Republica Croaţia, Andreja Metelko-Zgombic, consilierul prezidenţial pentru afaceri europene, Leonard Orban şi pe Steven Erlanger, corespondent şef Europa, New York Times.

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române continuă cu o serie de vizite la obiective de interes economic din teritoriu şi întâlniri cu autorităţile locale, potrivit sursei citate.

Desfăşurată sub tema „Diplomaţia României: repere şi noi perspective”, ediţia din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române a inclus şase sesiuni plenare în cadrul cărora au fost dezbătute subiecte de interes privind rolul global al Uniunii Europene, vecinătatea estică, asistenţă pentru dezvoltare, pacea şi securitatea.

Seria panelurilor a debutat, luni, cu dezbaterea „Vecini, parteneri, aliaţi: împreună pentru o Uniune Europeană mai bună”, la care au participat ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, alături de viceprim-ministru şi ministrul Afacerilor Externe al Bulgariei, Ekaterina Zaharieva.

Sesiunea a fost moderată de secretarul de stat Alexandru-Victor Micula. Temele abordate au fost consolidarea parteneriatului dintre România şi Bulgaria, cu accent pe încheierea cu succes a deţinerii de către cele două ţări a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

În cadrul celui de-al doilea panel, „Nexus umanitar – dezvoltare – pace şi securitate”, invitaţii oficiali care au oferit scurte prezentări au fost: asistentul secretarului general şi directorul biroului regional PNUD pentru Europa şi Comunitatea Statelor Independente, Mirjana Spoljaric Egger, şeful de cabinet al Secretarului General UNOCT, Sevil Alirzayeva, şeful Reprezentanţei UNHCR în România, Nisreen Rubaian şi consilierul politic în cadrul DAC/OCDE, Dan Schreiber.

În partea a doua a zilei de luni, ministrul Ramona Mănescu a participat, alături de ministrul Afacerilor Externe şi integrării europene al Republicii Moldova Nicolae Popescu la sesiunea „Noi perspective pentru politica UE în vecinătatea estică – contribuţia României şi a Republicii Moldova”.

Potrivit comunicatul MAE, Discuţiile s-au concentrat pe consolidarea acţiunii UE în vecinătatea estică, precum şi pe aşteptările şi obiectivele Republicii Moldova în relaţia cu UE şi în contextul Parteneriatului Estic, cu accent asupra rolului pe care România îl poate juca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici