Ministrul de Externe Oana Țoiu și ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, au co-prezidat reuniunea Consiliului Director al Comisiei Fulbright, unde au discutat extinderea programelor educaționale și consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, potrivit comunicatului oficial al MAE.
România și Statele Unite își consolidează colaborarea în domeniul educației și cercetării, în cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului Director al Comisiei Fulbright Româno-Americane, organizată la București.
Potrivit Oanei Țoiu, programele de schimb educațional reprezintă „o infrastructură critică a democrației” și o investiție pe termen lung în relația bilaterală.
Țoiu a subliniat că fiecare bursă Fulbright sau FLEX contribuie la formarea unor lideri care aduc schimbări în comunitățile din care provin.
Programul Fulbright, activ în România de peste 60 de ani și cu peste 3.800 de absolvenți, va pune accent în perioada următoare pe domenii strategice precum securitatea cibernetică, politicile publice bazate pe date și inovația tehnologică.
În cadrul discuțiilor, ministrul de Externe a anunțat și rezultate concrete ale dialogului recent cu partenerii americani, inclusiv după întâlnirile cu Marco Rubio. Printre acestea se numără aprobarea unui nou program de schimburi România–SUA în baza Mutual Educational and Cultural Exchange Act, care va permite, începând din această toamnă, vizite ale oficialilor Congresului american în România.
De asemenea, a fost relansat programul Future Leaders Exchange Program (FLEX), destinat elevilor de liceu.
Ambasadorul Darryl Nirenberg a evidențiat rolul programului Fulbright în întărirea relațiilor dintre cele două țări, prin conectarea studenților, cercetătorilor și profesorilor.
Cei doi au subliniat și nevoia de a crea o continuitate între programele de schimb, astfel încât acestea să susțină dezvoltarea participanților de la nivel liceal până la cercetare avansată.
Reuniunea marchează un nou pas în consolidarea Parteneriatului Strategic România–SUA, cu accent pe educație, inovare și cooperare academică.