Schimb de replici Neamţu-Lăzăroiu: Oare consilierii lui Obama o freacă pe Facebook? - FOTO

Sebastian Lăzăroiu şi Mihail Neamţu se ceartă pe Facebook, liderul Noua Republică reproşându-i consilierului prezidenţial că "o freacă" pe reţeaua de socializare, în final Lăzăroiu postându-şi mesajele pe contul unei tinere care spune că locuieşte în Istanbul şi că lucrează la Camera Deputaţilor.

786 afișări
Imaginea articolului Schimb de replici Neamţu-Lăzăroiu: Oare consilierii lui Obama o freacă pe Facebook? - FOTO

Sebastian Lăzăroiu (Imagine: Adrian Stoicoviciu/ Mediafax Foto)

Mihail Neamţu i-a atacat luni, într-o conferinţă de presă la Galaţi, pe consilierii prezidenţiali şi pe angajaţii din aparatul Administraţiei Prezidenţiale care postează pe reţelele de socializare în timpul programului de lucru. "Îi cer preşedintelul Băsescu să facă în aşa fel încât reponsabilii de IT să nu mai permită niciunui membru, niciunui consilier prezidenţial să intre între orele 9.00 şi 17.00 pe Facebook", a declarat Neamţu, fără a preciza pe cine are în vedere.

Sebastian Lăzăroiu i-a răspuns însă pe Facebook, postând următorul mesaj: "Se oferă cineva să-mi găzduiască pe pagina de FB gândurile din intervalul 9-17? I le dictez la telefon".

"Oferta e pe bune. Am un gând despre Mihai Neamţu şi e ora 16. Se oferă cineva să-l publice?", a scris Lăzăroiu.

La comentarii a intervenit şi Neamţu: "Sebastian Lăzăroiu ai numărul meu? primesc orice SMS. dar observaţia rămâne: îl criticăm pe dl Premier că merge în Gorj pe banii contribuabilului în campanie, dar noi facem etatism de dreapta prin limuzine prezidenţiale: vrei partid, fă Sebastian un gest de onoare şi ieşi pe piaţa liberă. Dacă vrei să fii plătit de contribuabil pentru excogitaţii alese, asta nu e atitudine de dreapta".

"Te oferi tu, Mihail Neamţu?", a replicat Lăzăroiu, la care Neamţu a comentat: "Sebastian Lăzăroiu eu sunt curios cum arată viaţa de consilier a lui Obama. Sau Merkel. Oare o freacă pe Facebook 24/24? sau mai citeşte o analiză de sistem global, nişte studii pe teme de interes naţional - făcând intervenţii consistente pe subiecte constituţionale? Respectul meu pentru Cotroceni datează din vremea când situl prezidenţial publica rapoarte foarte serioase. Nimic nou din 2009 încoace: au cam trecut patru ani de atunci. N-o să întreb dacă biblioteca instituţiei dumneavoastră are un Max Weber citit din scoarţă în scoarţă, cu nişte colţuri urecheate. Dar pe tema legitimităţii (temă weberiană) sigur pici examenul când stai în birou pe banii Statului şi dai lecţii de grassroots".

Ulterior, Lăzăroiu a postat un nou mesaj, anunţând că "Andreea Cruceanu din Istanbul" s-a oferit să îi preia postările din intervalul 9-17.

Aceasta a şi postat două mesaje de la Lăzăroiu: "Cred că Noua Republică a eşuat în momentul în care Mihai Neamţu a decis să lupte de unul singur şi să nu îşi facă o echipă în jurul lui. Cred că a greşit şi atunci când a început să se dezică de Traian Băsescu doar pentru a ieşi în evidenţă. Dar eu am o părere bună despre Mihai Neamţu. Şi el ştie asta".

"Văd că s-au inflamat mai mulţi din NR că postez pe pagina de fb în timpul programului. Fac asta de foarte mult timp. Pot să-i întreb de ce abia acum?", este al doilea mesaj al lui Lăzăroiu postat pe pagina Andreei Cruceanu.

Potrivit informaţiilor de pe Facebook şi de pe blogul său, Andreea Cruceanu este născută în 1986, trăieşte la Istanbul şi Bucureşti, lucrează la Camera Deputaţilor, fiind ofiţer de relaţii cu presa al unui parlamentar român. Ea a absolvit Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi şi este masterand la SNSPA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici