Şedinţă a Parlamentului pentru a se constata vacantarea postului de director al SIE. Care sunt numele vehiculate pentru funcţie

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca plenul reunit să constate, luni, vacantarea postului de director al SIE, în urma demisiei lui Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat secretarul Camerei Dumitru Pardău.

951 afișări
Imaginea articolului Şedinţă a Parlamentului pentru a se constata vacantarea postului de director al SIE. Care sunt numele vehiculate pentru funcţie

Şedinţă a Parlamentului pentru a se constata vacantarea postului de director al SIE. Care sunt numele vehiculate pentru funcţie (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Camera Deputaţilor şi Senatul urmează să se reunească, luni, de la ora 16.00, potrivit lui Pardău.

El a precizat că Parlamentul se va reuni din nou atunci când va veni din partea preşedintelui Traian Băsescu propunerea privind postul de director al SIE.

Pardău a precizat că, înainte de şedinţa de validare, va avea loc o nouă şedinţă a Birourilor Permanente comune, apoi audierea persoanei propuse de preşedintele Traian Băsescu în comisia parlamentară SIE.

Surse din conducerea Camerelor susţin că aceste şedinţe ar putea avea loc marţi.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, numele vehiculate pentru postul de director al SIE sunt Daniel Andrei Moldoveanu, consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale, şi Teodor Meleşcanu, senator PNL.

În decembrie 2007, validarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru postul de director al SIE de către plenul Parlamentului a avut loc conform reglementărilor constituţionale, la care Legea de organizare a Serviciului de Informaţii Externe nu a fost adaptată.

Astfel, conform articolului 65 alin. 2 lit. h din Constituţie, Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru numirea, la propunerea preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii.

Potrivit Legii de organizare a SIE, conducerea Serviciului de Informaţii Externe se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, la propunerea preşedintelui României.

Din acest motiv - neadaptarea legii SIE la reglementările constituţionale - nici Regulamentul şedinţelor comune ale Senatului şi
Camerei Deputaţilor nu prevede întrunirea Parlamentului pentru numirea directorului acestui serviciu de informaţii şi, prin urmare, nici modalitatea de vot şi numărul de voturi necesare pentru această validare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici