Semnale de război la frontiera Ucraina-Rusia. Plănuieşte Rusia o invazie de proporţii după Revelion?

  • Rusia a trimis 700 de lunetişti în exerciţii militare, în apropierea regiunii de graniţă cu Ucraina.
  • Ministrul apărării ucrainean a avertizat că Rusia a trimis 94.000 de militari la frontieră.
  • Există informaţii care arată posibilitatea unei invazii pe scară largă”.
  • Rusia acuză Ucraina şi NATO de acuzaţii nefondate.
17700 afișări
Imaginea articolului Semnale de război la frontiera Ucraina-Rusia. Plănuieşte Rusia o invazie de proporţii după Revelion?

Semnale de război la frontiera Ucraina-Rusia. Plănuieşte Rusia o invazie de proporţii după Revelion?

Rusia a trimis 700 de lunetişti pentru a efectua exerciţii militare în apropierea granilţei cu Ucraina. 

Între timp, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a avertizat vineri în parlament că Rusia a staţionat peste 94 000 de soldaţi ruşi în apropierea graniţei cu Ucraina, şi că Vladimir Putin plănuieşte o invazie la scară largă la sfârşitul lunii ianuarie 2022. 

Tensiunile asupra graniţelor celor două state vecine s-au adâncit în ultimele săptămâni, iar oficialii ucraineni şi cei occidentali şi-au exprimat temerile privind o invazie rusească. 

Regimul de la Moscova a insistat că nu are intenţia de a invada şi a acuzat Ucraina şi susţinătorii săi occidentali că fac afirmaţii false pentru a-şi acoperi propriile proiecte  agresive.

Dar soldaţii ruşi au fost fotografiaţi făcând exerciţii, fiind lunetişti militari întinşi pe pământ, îmbrăcaţi în alb, pregătiţi pentru ​​război în condiţii înzăpezite.   

Presa de stat rusă a raportat că exerciţiile, care au loc în trei dintre cele patru regiuni ruseşti care se învecinează cu Ucraina, au implicat antrenarea soldaţilor la exerciţii de împuşcături la distanţă şi luptă corp la corp.

Trăgătorii se antrenau cu sistemul de recunoaştere, comandă şi comunicaţii Strelets-M, inclusiv un computer portabil conceput pentru a fi purtat pe câmpul de luptă. 

Au folosit puşti de lunetă SVD, SVD-M, SVD-K şi puşca de lunetă cu calibru mare ASVK. 

Între timp, reporterul canalului Rossiya 1, Andrey Rudenko, a postat un videoclip care arată forţele armate ucrainene bombardând Doneţk şi Dokuchaevsk controlate de rebelii pro-Kremlin.

El a susţinut că filmările au arătat soldaţi ucraineni trăgând dintr-un vehicul de luptă al infanteriei şi mai târziu bombardând nord-vestul oraşului Doneţk.   

Răspunzând la videoclip, Denis Pushilin, liderul autoproclamatei Republici Populare Doneţk a declarat postului de stat rus Rossiya  că va cere ajutor Rusiei şi Belarusului.  El a adăugat că dictatorul Belarusului,  Alexander Lukaşenko  va sprijini Rusia în orice conflict militar.  

Ucraina şi Rusia se află într-un conflict tensionat din februarie 2014 de la anexarea rusească a peninsulei Crimeea şi izbucnirea insurgenţei separatiste din Donbass, estul Ucrainei.

Peste 14 000 de oameni au fost ucişi până în prezent.  Occidentul a ameninţat Kremlinul cu cele mai dure sancţiuni de până acum dacă va lansa o invazie a Ucrainei. Rusia, văzând un nou sprijin american şi european pentru armata Ucrainei, a avertizat cu severitate că orice prezenţă a trupelor şi armelor NATO pe teritoriul ucrainean încalcă „linie roşie”.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici