Senator UDMR, despre ultraşii din Valea Uzului: Declaraţiile lui Carmen Dan sunt inacceptabile

Senatorul UDMR Tánczos Barna a afirmat, miercuri, că declaraţiile ministrului de Interne Carmen Dan, potrivit cărora la Valea Uzului „au fost ultraşi de ambele părţi”, sunt inacceptabile, precizând că oamenii care protestează paşnic nu pot fi numiţi ultraşi.

588 afişări
Imaginea articolului Senator UDMR, despre ultraşii din Valea Uzului: Declaraţiile lui Carmen Dan sunt inacceptabile

Senator UDMR, despre ultraşii din Valea Uzului: Declaraţiile lui Carmen Dan sunt inacceptabile

„Considerăm că declaraţiile ministrului de Interne conform cărora <<au fost ultraşi de ambele părţi>> sunt inacceptabile. Oamenii care protestează paşnic, prin rugăciune, nu pot fi numiţi ultraşi. Totodată, am cerut explicaţii referitoare la decizia de a nu asigura numărul necesar de jandarmi în data de 6 iunie, la Valea Uzului”, a declarat miercuri senatorul UDMR Tánczos Barna, potrivit unui comunicat de presă al Uniunii remis MEDIAFAX.

Interpelarea adresată ministrului de Interne arată că Jandarmerie, aflată în subordinea ministerului de resort, avea cunoştinţă de amploarea manifestaţilor dipozitivul prezent la faţa locului ”a fost unul foarte redus, total incapabil şi insuficient să prevină incidentele”.

„Nu s-a asigurat un număr suficient de jandarmi, iar o parte dintre cei prezenţi, în lipsa unui ordin, nu au intervenit nici când a fost distrus gardul cimitirului, când unele persoane s-au urcat pe crucile ridicate pentru eroii români, când au fost scoase din pământ şi aruncate peste gard crucile din lemn sau când a fost bătut un jurnalist”, a mai spus senatorul UDMR.

Tánczos Barna a cerut explicaţii şi cu privire la persoana care a autorizat emiterea comunicatului Jandarmeriei în care se spunea că „nu au existat violenţe între participanţi sau între participanţi şi forţele de ordine”.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că partidul pe care îl conduce va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, pentru că vrea să sancţioneze „incapacitatea administrativă şi politică a Guvernului în cazul Valea Uzului”.

Carmen Dan a declarat luni că a cerut un raport conform căruia forţele de ordine şi-au făcut datoria, chiar dacă a existat o evidentă activitate de mobilizare a ultraşilor de ambele părţi.

„Am cerut o informare completă cu ce s-a întâmplat pe 6 iunie. Aprecierea mea este că reprezentanţii poliţiei şi jandarmeriei şi-au atins obiectivele misiunii: s-a evitat producerea de violenţe între români şi etnici maghiari, chiar dacă a existat o evidentă activitate de mobilizare a ultraşilor şi de o parte şi de alta. Nimeni nu a fost rănit sau lovit. Nu s-au produs distrugeri sau incendieri, care ar fi putut reprezenta o profanare de morminte. Singurul lucru a rămas: cum s-a putut ca porţile cimitirului să fie rupte”, a declarat ministrul de Interne.

În data de 6 iunie, de Ziua Eroilor, câteva sute de persoane au forţat intrarea în cimitirul internaţional din Valea Uzului, după ce administraţia locală a interzis accesul. Alte câteva sute de oameni, etnici maghiari, au format un lanţ uman în faţa cimitirului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici