Senatorii şi deputaţii AUR intră în grevă parlamentară

AUR intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat, în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură, a anunţat, luni, senatorul Sorin Lavric.

713 afișări
Imaginea articolului Senatorii şi deputaţii AUR intră în grevă parlamentară

Senatorii şi deputaţii AUR intră în grevă parlamentară

„Am anunţat acum în Biroul permanent al Senatului că Partidul AUR intră în grevă parlamentară în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură. Este singurul mod în care putem atrage atenţia asupra acestui abuz”, spune Sorin Lavric.

El a adăugat că senatorii AUR vor fi prezenţi în plen.

„Senatorii AUR vor fi în plen, dar vom sta sus, la balcon. Nu vom participa la dezbateri şi nu vom vota, iar seara vom protesta din nou. Seara vom merge în Piaţa Victoriei ca să prelungim greva cu celălalt protest legat de celălalt abuz şi anume acest certificat verde, care este, de fapt, o patalama de segregare medicală a românilor”, adaugă Lavric.

Guvernul a sesizat Curtea Constituţională a României în privinţa moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privinţa semnăturilor şi a înştiinţării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

Executivul a cerut CCR să constate că, atât sub aspectul condiţiilor de validitate pentru iniţierea moţiunii de cenzură, cât şi sub cel al obligaţiei comunicării acesteia către Guvern la data depunerii împiedică continuarea derulării procedurii parlamentare prin trecerea la etapele prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici