„Începând cu data de 1 septembrie demisionez din Senatul României. Pentru mine a fost un privilegiu, am lucrat 12 ani în Senat, 8 ani în Camera Deputaţilor cu bune şi cu rele. Vă păstrez cea mai frumoasă amintire, vă rog frumos să plecaţi de la premisa că în orice moment cineva dintre colegii mei va dori un sfat, o chestiune, o părere, orice fel de treabă vă stau cu cea mai mare plăcere la dispoziţie”, a spus Şerban Mihăilescu.
De asemenea, el a anunţat că nu-şi schimbă numărul de telefon şi le-a urat senatorilor succes în alegerile parlamentare şi sănătate, în aplauzele acestora.
Mihăilescu a declarat luni pentru MEDIAFAX că demisionează din Senat, însă nu a precizat care sunt motivele care stau la baza deciziei.
Şerban Mihăilescu şi-a anunţat în luna iunie demisia din UNPR.
El a fost implicat în mai multe dosare. În noimebrie 2014, procurorii DNA l-au pus sub învinuire în Dosarul licenţelor Microsoft, Şerban Mihăilescu fiind suspectat de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, pentru fapte comise în perioada în care acesta era ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului (SGG).
De asemenea, în iunie 2012, pe atunci senator UNPR, Şerban Mihăilescu, a fost achitat definitiv de instanţa supremă pentru faptele de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în dosarul în care era acuzat de DNA că ar fi primit necuvenit nouă arme de vânătoare.
Achitarea a venit după ce, în decembrie 2011, instanţa supremă îl condamnase la un an de închisoare cu suspendare.
Citeşte şi: Şerban Mihăilescu demisionează din Senat
Citeşte şi: Şerban Mihăilescu, audiat la DNA în dosarul Microsoft: Nu am offshore-uri, nu am conturi în străinătate, nu am încasat nimic
Citeşte şi: Senatul a aprobat începerea urmăririi penale pentru Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu
Citeşte şi: Senatorul Şerban Mihăilescu, audiat la DNA ca martor în dosarul licenţelor IT pentru şcoli