Sondaj IRES: Trei sferturi dintre români cred că lucrurile merg în direcţia greşită/ Populaţia, mai îngrijorată de criza politică decât de creşterea preţurilor

Un sondaj IRES intitulat „Bilanţul anului politic 2017. Perspective pentru 2018” şi desfăşurat la începutul lunii decembrie relevă faptul că trei sferturi dintre români consideră cu lucrurile merg într-o direcţie greşită.

1003 afișări
Imaginea articolului Sondaj IRES: Trei sferturi dintre români cred că lucrurile merg în direcţia greşită/ Populaţia, mai îngrijorată de criza politică decât de creşterea preţurilor

Sondaj IRES: Trei sferturi dintre români cred că lucrurile merg în direcţia greşită

Astfel, 75% dintre cei care au fost intervievaţi consideră că lucrurile merg într-o direcţie greşită în România şi doar 17% consideră că lucrurile merg într-o direcţie bună.

Dintre respondenţii cu vârste între 36 şi 50 de ani, 81% consideră că că lucrurile merg într-o direcţie greşită în România.

Aproape 60% dintre respondenţi sunt deloc (19%) şi nu prea mulţumiţi (40%) de felul în care trăiesc, 36% sunt destul de mulţumiţi în timp ce doar 4% sunt foarte mulţumiţi.

Pe de altă parte, 45% cred că 2017 a fost un an mai prost decât 2016, 30% cred că a fost la fel iar 24% cred că a fost mai bun.

În acelaşi timp, 46% dintre respondenţi cred că peste un an vor trăi mai prost, 25% cred că vor trăi la fel, şi numai 26% cred că vor trăi mai bine.

Tot 46% dintre respondenţi cred că anul 2018 va fi mai prost pentru România în comparaţie cu 2017, 24% cred că va fi la fel, 28% cred că va fi mai bun.

Sondajul a folosit metoda CATI, a avut un eşantion de 1627 de persoane, eroarea maximă fiind de +/- 2,5%.

Românii, mai îngrijoraţi de criza politică decât de creşterea preţurilor

Un sondaj IRES intitulat „Bilanţul anului politic 2017.Perspective pentru 2018”, desfăşurat la începutul lunii decembrie a relevat faptul că în 2017 românii au fost mai îngrijoraţi de criza politică decât de creşterea preţurilor, iar aproape toţi românii sunt nemulţumiţi de prestaţia politicienilor.

Astfel, la întrebarea deschisă „Ce v-a îngrijorat cel mai mult în 2017?”, cei mai mulţi dintre respondenţi, respectiv 27%, au indicat criza politică.

Pe locul doi figurează „creşterea preţurilor”, indicată de 24% dintre respondenţi, în timp ce 15% au indicat „frica de boală”, iar 13% s-au referit la lipsa locurilor de muncă.

Un procent de 90% dintre respondenţi sunt deloc mulţumiţi şi nu prea mulţumiţi de prestaţia politicenilor. Astfel, 56% dintre respondenţi s-au declarat deloc mulţumiţi de politica românească în 2017, în timp ce 34% nu prea mulţumiţi.

În ceea ce priveşte responsabilităţile, 47% dintre respondenţi consideră că Guvernul este responsabil pentru felul în care au mers lucrurile în 2017, urmat de Parlament (23%) şi preşedinte (23%).

Sondajul a folosit metoda CATI, a avut un eşantion de 1627 de persoane, eroarea maximă fiind de +/- 2,5%.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici