Grindeanu a criticat modul în care premierul desemnat a purtat discuțiile cu PSD și a afirmat că, în opinia sa, Mureșan ar trebui să renunțe la mandat pentru ca negocierile politice să intre rapid într-o altă etapă.
„Cred că a trebuit, după această glumă de nominalizare – Siegfried Vasile Mureșanu -, să venim cu o soluție serioasă și să avem rapid un guvern. Asta este soluția potrivită pentru România”, a declarat, joi, liderul PSD.
„De ce să prelungim calvarul? Ca să ce? Ca să meargă în Parlament să ce? Partidul Social-Democrat, la cum stau lucrurile de azi, nu va vota acest guvern”, a mai spus Grindeanu.
Liderul PSD a criticat și documentul prezentat de echipa lui Siegfried Mureșan cu principalele linii directoare ale programului de guvernare. Documentul include 28 de direcții, printre care reforma administrației, companiile de stat, stimularea economiei, consolidarea veniturilor, finanțele publice, sănătatea, justiția și digitalizarea.
Grindeanu susține însă că documentul nu poate fi considerat un program de guvernare.
„Acela nu-i program de guvernare, mă scuzați. Eu am primit, cred că, odată cu presa, un SMS pe WhatsApp de la domnul Mureșan. (…) Acela nu-i program de guvernare”, a declarat președintele PSD.
Într-o formulare ironică, Grindeanu a comparat documentul cu o variantă „second-hand” a programului fostului premier Ilie Bolojan, un program realizat cu ChatGPT.
„La ce salariu de europarlamentar are, cred că își permite o variantă premium la ChatGPT. Că ce a avut acolo (în programul de guvernare prezentat – n.r.) e mai second-hand așa. De fapt, însă, e un Bolojan second-hand”, a spus liderul PSD.
Întrebat ce a reținut din propunerile premierului desemnat, Grindeanu a răspuns că documentul conține, în opinia sa, doar formulări generale.
„N-am ce să rețin. Că sunt lucruri generale. Să fie bine, să nu fie rău”, a afirmat acesta.
Grindeanu a spus că se aștepta la o discuție concretă cu Mureșan privind administrația locală, situația financiară a României și măsurile economice care ar urma să fie adoptate.
„Eu și colegii mei l-am așteptat ieri la partid împreună cu 5-6 colegi, pe domenii, crezând că o să avem o discuție serioasă pe administrație locală, pe ceea ce înseamnă situația financiară a României, pe ceea ce avem de făcut ca măsuri, pe investiții fie locale, fie centrale”, a declarat liderul PSD.
Acesta a acuzat lipsa unui dialog real cu premierul desemnat și a spus că social-democrații sunt în continuare disponibili pentru discuții pe un program de guvernare concret.
„Pare că aroganța și un soi de tupeu care îl caracterizează pe domnul Mureșan sunt mai puternice decât dorința noastră de dialog. (…) Problema e că suferă românii din cauza acestei aroganțe și acestei lipse de dialog”, a afirmat Grindeanu.