Suceava: Femeile social-democrate vor curăţa şi vopsi toaletele aflate în curţile şcolilor din judeţ

Femeile social-democrate din Suceava vor curăţa şi vor vopsi, începând de săptămâna viitoare, toaletele aflate în curţile şcolilor din judeţ, a anunţat, joi, preşedintele organizaţiei de femei, Carmen Agoutin.

136 afișări
Imaginea articolului Suceava: Femeile social-democrate vor curăţa şi vopsi toaletele aflate în curţile şcolilor din judeţ

Suceava: Femeile social-democrate vor curăţa şi vopsi toaletele aflate în curţile şcolilor din judeţ (Imagine: Shutterstock)

Preşedintele organizaţiei de femei a PSD Suceava, Carmen Agoutin, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că organizaţia lansează o campanie de voluntariat în cadrul căreia vor fi curăţate, reparate şi vopsite toaletele şcolilor din mediul rural, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ea a precizat că au fost găsite peste 20 de şcoli din mediul rural ale căror toalete, aflate într-o stare "îngrozitoare", vor fi reabilitate până la începerea noului an şcolar.

"Ne propunem să igienizăm toaletele din mediul rural. În perioada de vară vor avea loc reparaţii la şcoli, dar avem problema cu toaletele din mediul rural. Femeile din PSD vor mobiliza toţi factorii care pot contribui şi, împreună cu voluntari, să facem acţiunea ca la toamnă să avem un succes", a spus liderul femeilor din PSD Suceava.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici