Suciu, Stroe şi Andronescu vor să candideze pentru funcţiile de conducere la Congresul PSD

Daniel Suciu, Ecaterina Andronescu şi posibil Titus Corlăţean ar vrea să candideze pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, în timp ce pentru cea de secretar general ar dori să intre în competiţie Robert Cazanciuc şi Felix Stroe au spus surse din partid, pentru MEDIAFAX.

1586 afișări
Imaginea articolului Suciu, Stroe şi Andronescu vor să candideze pentru funcţiile de conducere la Congresul PSD

Suciu, Stroe şi Andronescu vor să candideze pentru funcţiile de conducere la Congresul PSD

Viorica Dăncilă este probabil să rămână singurul candidat pentru şefia PSD la Congresul extraordinar din 29 iunie, au precizat sursele citate.

Partidul ar putea avea, vinerea viitoare, şedinţa CEx pentru validarea candidaţilor pentru cele trei funcţii de conducere.

Sursele menţionate au declarat, pentru MEDIAFAX, că pentru funcţia de preşedinte executiv ar dori să candideze vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Daniel Suciu, însă nu se ştie dacă are susţinerea organizaţiei PSD Bistriţa-Năsăud. De asemenea, este posibil ca în competeţie ar mai dori să se înscrie Titus Corlăţean şi Ecaterina Andronescu.

TITLURILE ZILEI

Andronescu are tactica prin care susţine că vrea să candideze la şefia PSD ca să i se spună nu candida pentru că îţi dăm funcţia de preşedinte executiv, au explicat sursele PSD. La fel şi Marian Oprişan ar candida pentru funcţia preşedinte executiv numai ca să i se dea funcţia de ministru pe care o doreşte, cea de vicepremier şi ministru al Dezvoltării.

Pentru funcţia de secretar general ar vrea să candidez Robert Cazanciuc şi liderul PSD Constanţa Felix Stroe.

Sursele citate au spus că Viorica Dăncilă la secretar general posibil să meargă pe varianta Felix Stroe şi la preşedinte executiv mai caută variante, deoarece nu ar fi prea mulţumită de aceste variante. Preşedintele interimar al PSD l-ar fi dorit pe Marian Oprişan să fie numărul doi în partid, însă a fost o reticenţă la ultima şedinţă CEx. Prin urmar, Dăncilă este în căutare de tot felul de alternative.

„Există din nou o variantă vehiculată să meargă chiar cu Eugen Teodorovici. A mai spus premierul asta de câteva ori «o funcţie pentru domnul Teodorovici». A vrut atunci încă din primul BPN să îi dea o funcţie, cea de purtător de cuvânt, însă el a refuzat. De aceea a fost pus Mihai Fifor”, au afirmat surse din PSD, pentru MEDIAFAX.

Premierul va avea întâlniri informale cu liderii de organizaţie în acest week-end, care s-ar putea desfăşura la Neptun.

„De la Congresul liber au ajuns să se întâlnească informal şi să vadă ce stabilesc. Au mai fost nişte întâlniri şi week-end-ul trecut”, au conchis sursele menţionate.

Social-democraţii se vor reuni în Congres pe 29 iunie, pentru alegerea preşedintelui, preşedintelui executiv şi a secretarului general.

De asemenea, statutul va fi modificat în aceeaşi zi cu Congresul, în sensul alegerii funcţiilor de conducere ale PSD prin delegaţi, mergându-se pe acelaşi număr de delegaţi care au fost la Congresul anterior.

Taguri:
psd,
candidaţi,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici