Tăriceanu: "Alianţa Ruşinii" PRM-PDL a vrut să blocheze uninominalul pentru propriul interes

Premierul Tăriceanu a apreciat că decizia Curţii de Apel de a respinge cererea PRM de suspendare a hotărârii privind colegiile uninominale confirmă legalitatea actului normativ şi a criticat "Alianţa Ruşinii" PRM-PDL, considerând că cele două partide au încercat să blocheze votul uninominal pentru propriul interes.

16 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: "Alianţa Ruşinii" PRM-PDL a vrut să blocheze uninominalul pentru propriul interes

Tăriceanu: "Alianţa Ruşinii" PRM-PDL a vrut să blocheze uninominalul pentru propriul interes (Imagine: Mediafax Foto)

El a arătat că Guvernul era pregătit să se reunească, joi, în şedinţă extraordinară în cazul unei decizii favorabile PRM din partea Curţii de Apel, pentru a aproba un pachet legislativ care să permită organizarea alegerilor parlamentare la sfârşitul lunii noiembrie pe baza sistemului de vot uninominal.

"Din acţiunile care au fost iniţiate este evidentă intenţia «Coaliţiei Ruşinii» dintre PDL şi PRM de a amâna prin orice mijloace alegerile şi introducerea sistemului de vot uninominal, considerând acum că îi penalizează. Cu alte cuvinte, încearcă să pună interesul propriu înaintea interesului general, pentru că simt că ar fi afectaţi la viitoarele alegeri (...) Cred că hotărârea Curţii de Apel este elementul cel mai important în desfăşurarea şi în stabilirea legalităţii, nu stabilim noi, ci în final justiţia", a spus Tăriceanu.

Premierul a apreciat că prin decizia de joi a Curţii de Apel Bucureşti se confirmă că legalitatea Hotăririi de Guvern care delimitează colegiile uninominale pentru alegerile parlamentare era una clară şi nu există motive pentru a fi suspendată.

Urmare a deciziei instanţei, alegerile parlamentare pot fi organizate la termenul stabilit, de 30 noiembrie 2008, pe baza sistemului de vot uninominal, consideră Tăriceanu.

El a mulţumit tuturor celor care au susţinut şi promovat votul uninominal, amintind că sistemul a fost introdus prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, şi a asigurat că în următoarele săptămâni vor continua pregătirile pentru procesul electoral.

"Sunt convins că votul uninominal va fi o reuşită pentru România şi pentru cetăţeni", a spus Tăriceanu.

Întrebat ce ar fi făcut Guvernul dacă decizia Curţii de Apel ar fi fost favorabilă PRM, premierul a arătat că miniştrii "au fost ţinuţi în aşteptare" pentru a se reuni în şedinţă extraordinară, la 15 minute de la anunţarea hotărârii instanţei, în care să aprobe un pachet legislativ privind organizarea alegerilor parlamentare în sistem uninominal.

Întrebat de asemenea în ce măsură putea Guvernul să emită o nouă hotărâre când legea prevede un termen de 90 zile înainte de data alegerilor pentru emiterea unui astfel de act normativ, Tăriceanu a arătat că actul de contestaţie viza doar delimitarea colegiilor şi nu bloca restul procesului electoral.

"Eram pregătiţi pentru această chestiune şi ştiam ce trebuia fi făcut. Legea poate fi modificată cu aprobarea Parlamentului, deci dădeam ordonanţă de urgenţă şi o modificam cu aprobarea Parlamentului. 90 de zile este un timp pe care îl stabilim noi, putem să stabilim că le facem şi în 40 de zile", a afirmat premierul.

Tăriceanu a mai declarat că, în cazul unei decizii în defavoarea Guvernului din partea Curţii de Apel, ar fi convocat la o dezbatere partidele care susţin "sincer" sistemul de vot uninominal.

Solicitat să exprime o opinie şi faţă de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind votul uninominal, Tăriceanu a răspuns că preferă să nu comenteze şi să nu intre într-o dispută cu şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR, că, dacă avizul legislativ dat Hotărârii de Guvern privind delimitarea colegiilor se va dovedi, după decizia justiţiei, greşit, atunci premierul ar trebui să ceară demisia ministrului Justiţiei şi a juriştilor de la Palatul Victoria.

Liderul PRM Lucian Bolcaş a anunţat că formaţiunea va face recurs la decizia Curţii de Apel de menţinere în vigoare a HG privind colegiile uninominale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici