Tăriceanu: Birourile permanente se reunesc astăzi pentru moţiunea de cenzură

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că s-a consultat cu preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, şi că Birourile permanente se vor reuni marţi, la ora 18.30, pentru a stabili calendarul de prezentare şi dezbatere a moţiunii de cenzură.

333 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Birourile permanente se reunesc astăzi pentru moţiunea de cenzură

Tăriceanu: Birourile permanente se reunesc astăzi pentru moţiunea de cenzură (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

"Având în vedere faptul că a fost depusă moţiunea astăzi, m-am consultat cu Valeriu Zgonea, care a fost de acord să convocăm Birourile Permanente reunite azi, la 18.30", a declarat Tăriceanu pentru MEDIAFAX.

Tăriceanu declarase anterior că stabilirea calendarului moţiunii de cenzură iniţiată de PNL, pentru prezentare, dezbatere şi vot, poate fi făcută abia luni, într-o şedinţă a Birourilor Permanente care să aibă cvorum.

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a depus marţi moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, semnată de parlamentari PNL, PDL, PPDD şi PMP, la conducerea celor două Camere ale Parlamentului.

Conform Regulamentului şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Votul asupra moţiunii de cenzură este secret cu bile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici