Tăriceanu: Iohannis nu poate numi un premier după bunul plac. Trebuie să aibă majoritate parlamentară

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis nu poate numi un premier „după bunul plac” şi că propunerea pe care o va face va trebui să aibă în spate o majoritate parlamentară.

1537 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Iohannis nu poate numi un premier după bunul plac. Trebuie să aibă majoritate parlamentară

Tăriceanu: Iohannis nu poate numi un premier după bunul plac. Trebuie să aibă majoritate parlamentară

„Mingea în momentul de faţă este la Cotroceni, iar preşedintele trebuie să îşi precizeze poziţia, după ce face consultarea partidelor politice parlamentare. Dacă ne uităm în Constituţie, în cazul demisiei prim-ministrului, preşedintele face consultări. Nu poate propune un premier dacă nu face consultări. El trebuie să vadă dacă există posibilitatea formării unei majorităţi. Preşedintele nu are atributul de a numi un prim-ministrul după bunul plac. Trebuie să numească un prim-ministru care are în spate capacitatea de a forma o majoritate parlamentară”, a spus Tăriceanu, la Antena 3.

Liderul ALDE a afirmat că nu mai poate fi vorba de o eventuală înţelegere între PSD şi PNL pe anticipate.

„ Eu cred că nu a existat o înţelegere explicită. Şi mie mi s-a părut la un momentdat că suntă nişte coincidenţe de abordări care pot să ducă la concluzia că şi unora şi altora le-ar conveni anticipate. Azi pare că această ipoteză ar trebui să fie îndepărtată din calculele pe care le facem”, a subliniat Tăriceanu.

Reacţia vine în contextul în care Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, după adoptarea moţiunii de cenzură, că va veni cu o propunere de premier care să fie în jurul PNL, dacă partidele nu vor accepta declanşarea alegerilor anticipate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici