Tăriceanu: România este o susţinătoare necondiţionată a procesului de extindere a UE

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la o reuniunea a liberalilor din Sud-Estul Europei, că România susţine necondiţionat procesul de extindere a UE, în vederea transformării zonei Balcanilor de Vest într-o zonă de stabilitate şi prosperitate.

27 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: România este o susţinătoare necondiţionată a procesului de extindere a UE

Tăriceanu: România este o susţinătoare necondiţionată a procesului de extindere a UE (Imagine: Mediafax Foto)

În finalul discursului său, Tăriceanu a ţinut să amintescă faptul că România a ajuns ţara cu cel mai mare nivel de creştere economică şi că drumul pe care l-a parcurs România "a fost complicat şi ezitant", dar că, odată cu alegerile din 2004, ţara noastră s-a înscris pe o traiectorie care exprimă adeziunea şi susţinerea valorile fundamentale ale UE.

"Cred că performanţa României a fost substanţial ajutată de prezenţa PNL ca factor decisiv în actul de guvernare, dar reuşita noastră nu ar fi fost posibilă dacă nu am fi avut un sprijin constant imediat după căderea dictaturii din partea prietenilor noştri liberali din Europa", a conchis Tăriceanu.

La rândul său, preşedintele liberalilor europeni, Annemie Neyts-Uytterbroeck, a ţinut să prezinte condoleanţe pentru cele 12 victime ale accidentului minier de la Petrila, dar a uitat că se află la Bucureşti, spunând că se află la Budapesta.

"Dragă Călin, aş începe prin a-mi exprima condoleanţele pentru tragicul accident care a avut loc în mină, acum două zile. Acest accident aminteşte de crudul adevăr că zi după zi oamenii îşi riscă viaţa pentru a furniza energie, suntem alături de ei, de famiile lor şi de români. Suntem în Budapesta... în Bucureşti... O, Doamne, este încă dimineaţă devreme, îmi cer scuze. Suntem în Bucureşti, scrie Bucureşti aici. Sunt foarte fericită să mă aflu în Bucureşti, astăzi", a spus Annemie Neyts.

Ea a subliniat progresul Bucureştiului, menţionând că este "o capitală vie şi nu oraşul trist de acum 20 de ani".

"Nu pot să vă spun cât s-a schimbat Bucureştiul şi cât de mult s-a îmbunăţăţit. Acum 20 de ani era un oraş trist, era multă tristeţe cu mult gri, acum este o capitală vie a unei ţări foarte vii, o ţară care caută mai multă forţă de muncă. Aveţi nevoie de oameni care să vină să lucreze în România pentru că nu sunt destui oameni", a spus liderul ELDR, urându-i lui Tăriceanu, liberalilor şi candidaţilor "toate cele bune".

Călin Popescu Tăriceanu a participat la reuniunea liberalilor sud-est europeni LIBSEEN, temele de discuţie referindu-se la procesul de extidere a UE, la Tratatul de la Lisabona sau la reformele economice şi financiare.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici