Tăriceanu şi-a anulat plecarea la Congresul ALDE european, după apariţia dosarului DNA/ Cererea de efectuare a urmăririi penale a ajuns la Senat - surse - Mediafax

Tăriceanu şi-a anulat plecarea la Congresul ALDE european, după apariţia dosarului DNA/ Cererea de efectuare a urmăririi penale a ajuns la Senat - surse

Călin Popescu Tăriceanu şi-a anulat participarea la congresul ALDE european,care are loc la Madrid. Decizia vine în urma apariţiei dosarului DNA, în care liderul ALDE este acuzat că a luat mită de 800.000 de dolari de la o firmă austriacă, au declarat surse din interiorul partidului pentru MEDIAFAX.

1346 afişări
Imaginea articolului Tăriceanu şi-a anulat plecarea la Congresul ALDE european, după apariţia dosarului DNA/ Cererea de efectuare a urmăririi penale a ajuns la Senat - surse

Tăriceanu şi-a anulat plecarea la Congresul ALDE european din Madrin, după apariţia dosarului DNA

”Preşedintele (Călin Popescu Tăriceanu - n.r.) şi-a anulat deplasarea la Madrid”, au precizat pentru MEDIAFAX surse din conducerea ALDE.

Cererea DNA de efectuare a urmăririi penale pe numele lui Tăriceanu a ajuns la Senat - surse

Cererea DNA de avizare a efectuării urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la Senat, care urmează să decidă în acest sens, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Cererea a fost transmisă de procurorul general, Augustin Lazăr.

Cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în privinţa efectuării urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la Senat, ea fiind transmisă de procurorul general, Augustin Lazăr, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Senatul urmează să decidă în acest sens.

DNA a anunţat, oficial, că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

„Procurorii desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obţinut contracte comerciale importante de la statul român. Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cerea autorităţilor judiciare austriece. Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanţii unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcţiei, astfel încât să se încheie mai multe acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, au precizat procurorii DNA, într-un răspuns pentru MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în cauză se derulează anchetă şi faţă de alte persoane pentru complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl priveşte pe demnitar, actualmente senator, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului.

„În acest sens, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide. Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale şi pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să îşi formuleze apărările într-un cadru procesual legal”, mai spune DNA.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CĂLIN POPESCU TĂRICEANU ,
DNA ,
ALDE

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.