Tişe refuză postul oferit de Guvern

Fostul prefect al judeţului Cluj, Alin Tişe, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este nevoit să refuze postul care i s-a oferit, de inspector guvernamental, întrucât este vorba despre o decizie politică care nu are justificare şi care este îmbrăcată într-un act administrativ.

2 afișări
Imaginea articolului Tişe refuză postul oferit de Guvern

Tişe refuză postul oferit de Guvern

Alin Tişe aşteaptă din partea Guvernului decizia oficială de schimbare din funcţie şi de numire pe un post de inspector guvernamental, urmând să-şi depună demisia din Corpul Înalţilor Funcţionari Publici, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Tocmai din acest punct de vedere consider că decizia mea prin care am renunţat la politică pentru a concura pe postul de prefect este viciată. După ce nu voi mai avea această calitate de înalt funcţionar public, voi putea informa populaţia cu privire la toate aspectele de interes public pe care le consider necesare", a afirmat Tişe.

El a precizat că nu a primit nimic oficial privind schimbarea sa din funcţie şi numirea ca inspector guvernamental, ci a aflat pe căi neoficiale despre această decizie.

Fostul prefect regretă că interesele politice au prevalat în acest caz în faţa prevederilor legale. El susţine că nu a luat încă nicio decizie privind cariera sa ulterioară.

Prefectul judeţului Cluj, Alin Tişe (fost membru PD), a fost schimbat, miercuri, din funcţie, prin Hotărâre de Guvern şi numit inspector guvernamental.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici