Toader: Important este finalul votului în cazul Boldea, că Parlamentul nu blochează justiţia

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat marţi că este mai important faptul că s-a dovedit la modul general că Parlamentul nu blochează justiţia decât modul cum a fost asigurat cvorumul la votul pentru ridicarea imunităţii deputatului Mihail Boldea.

96 afișări
Imaginea articolului Toader: Important este finalul votului în cazul Boldea, că Parlamentul nu blochează justiţia

Mircea Toader (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax foto)

"Sigur că azi e o dificultate să asiguri (cvorumul - n.r.), a fost şedinţă de guvern, iar noi, majoritatea, suntem cu un număr relativ mic peste cvorumul necesar. Important este finalul: că Parlamentul a dovedit că nu blochează actul de justiţie", a spus Toader, după anunţarea rezultatului votului privind ridicarea imunităţii lui Boldea.

El a ţinut să salute participarea la vot şi a unor deputaţi liberali, apreciind că aceştia ar fi fost în "dezacord" cu cei de la PSD. Toader a arătat că Victor Ponta ar fi recurs şi la un "tertip" ca să nu voteze pentru ridicarea imunităţii lui Boldea, precizând că liderul PSD a intrat în sală la constatarea cvorumului, însă nu a votat.

De asemenea, liderul grupului PDL a ţinut să sublinieze că ridicarea imunităţii nu înseamă că Boldea este considerat vinovat.

"Această decizie de ridicare a imunităţii nu înseamnă că îl consideră vinovat pe deputatul Boldea, ci că permite Justiţiei să îşi facă datoria până la capăt. Şi, sigur, care va fi verdictul final îl vom vedea cu toţii în timp", a afirmat Toader.

Întrebat de unde au putut veni cele 17 voturi exprimate împotriva ridicării imunităţii lui Boldea, Toader a spus că "este greu de presupus", pentru că votul a fost secret. El a dat asigurări că grupul PDL a susţinut ridicarea imunităţii, iar deputaţii democrat-liberali au votat toţi "pentru".

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, prin vot secret, cererea de percheziţie domiciliară, reţinere şi arestare a deputatului Mihail Boldea.

Au fost înregistrate 147 de voturi "pentru", 17 voturi "împotrivă", iar patru voturi au fost anulate.

La vot au participat, pentru asigurarea cvorumului, şi câţiva deputaţi ai opoziţiei.

Cererea ministrului Justiţiei privind ridicarea imunităţii parlamentare a deputatul Mihail Boldea a fost votată, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru adoptarea acesteia fiind necesare voturile a jumătate plus unul din numărul parlamentarilor prezenţi.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au solicitat procurorului general al României, Codruţa Kovesi, să facă demersurile necesare pentru obţinerea avizului în vederea formulării cererii de percheziţie domiciliară, reţinere şi arestare a deputatului Mihail Boldea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici