Tokes Laszlo: Aş fi dispus la o negociere cu UDMR, "de dragul comunităţii maghiare"

Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, candidat independent la Parlamentul European, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că ar fi dispus la o discuţie cu UDMR pe tema realizării unei liste comune pentru PE "de dragul comunităţii maghiare".

1 afișare

"Nu am primit o solicitare oficială, ci doar mesaje prin presă. Ar fi o posibilitate teoretică de a realiza o listă comună cu UDMR, dar nu ştiu dacă juridic şi tehnic mai este posibil, atâta timp cât mi-am depus deja candidatura şi lista de semnături", a spus acesta, adăugând că o astfel de negociere nu s-ar face fără "anumite condiţii", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tokes a arătat că o astfel de decizie nu va fi luată fără acordul organizaţiilor comunităţii ce îi susţin candidatura. Astfel, este vorba despre CNMT, Consiliul Naţional Secuiesc, Uniunea Civică Maghiară, Consiliul Tineretului Maghiar, Tineretul Maghiar Ardelean şi Asociaţia Civică Maghiară din Bihor.

Prezent la aceeaşi conferinţă de presă, preşedintele UCM, Szasz Jeno, s-a arătat în total dezacord cu ideea ca Tokes Laszlo să ajungă să candideze pe lista pentru Parlamentul European a UDMR.

"Dacă domnul episcop vrea să nu ajungă în PE, atunci să candideze pe lista UDMR", a spus Szasz Jeno.

În opinia acestuia, Tokes, ca independent, are nevoie de mai puţine voturi şi, ca atare, mai multe şanse ca UDMR de a ajunge în Parlamentul European. Liderul UCM a mai spus că pe el nu îl interesează în niciun fel soarta Uniunii conduse de Marko Bela.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici