Traian Băsescu, la Guvern pentru a discuta cu Boc înaintea şedinţei privind fondurile UE

Preşedintele Traian Băsescu a mers joi la Guvern, unde a discutat cu premierul Emil Boc înaintea şedinţei pe care şeful Guvernului o are cu miniştrii privind fondurile europene.

510 afișări
Imaginea articolului Traian Băsescu, la Guvern pentru a discuta cu Boc înaintea şedinţei privind fondurile UE

Traian Băsescu, la Guvern pentru a discuta cu Boc înaintea şedinţei privind fondurile UE (Imagine: Bodan Stamatin/Mediafax Foto)

La plecare, Băsescu a fost condus până la maşină de către premierul Boc.

Stadiul absorbţiei fondurilor UE va fi analizat joi, într-o reuniune programată să fie organizată la Palatul Victoria, iar monitorizarea procesului de atragere a banilor europeni va continua pe perioada verii, a declarat miercuri premierul Emil Boc.

"Absorbţia fondurilor europene este un obiectiv aflat permanent sub observaţia Guvernului, chiar mâine (joi-n.r.) vom avea încă o şedinţă pe absorbţia fondurilor europene, astfel încât pe perioada verii nimeni să nu ia piciorul de pe pedala acceleraţiei", a spus Boc.

Reuniunea comitetului interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor comunitare va începe la ora 15.00, la sediul Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut miniştrilor, în iunie, să se gândească dacă mai pot face parte din Guvern după prima jumătate a anului, în cazul în care datele care vor fi analizate pentru primul semestru vor indica un nivel redus al absorbţiei fondurilor UE şi al investiţiilor în domeniile pe care le gestionează.

El a arătat că modul în care sunt realizate investiţiile finanţate inclusiv din fonduri UE ar trebui să reprezinte principalul reper pentru miniştri în a considera dacă mai pot face parte dintr-un guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici