Triplarea sumelor pentru rezerviştii voluntari din Armată a fost adoptată de Camera Deputaţilor

  • Deputaţii au triplat, la iniţiativa Guvernului, suma cu care sunt plătiţi rezerviştii voluntari din Armată.
  • Decizia nu este definitivă, proiectul urmând să fie dezbătută şi în Senat.
4574 afișări
Imaginea articolului Triplarea sumelor pentru rezerviştii voluntari din Armată a fost adoptată de Camera Deputaţilor

Triplarea sumelor pentru rezerviştii voluntari din Armată a fost adoptată de Camera Deputaţilor

„Rezerviştii voluntari, în perioada în care nu participă la instruire sau la misiuni, sunt menţinuţi în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi în sistemul asigurărilor de şomaj, beneficiază lunar de o indemnizaţie, în cuantum de 30% din sumă reprezentând solda de funcţie în care sunt încadraţi, conform contractului încheiat, la care se adaugă solda gradului deţinut”, menţionează noua modificare legislativă.

Potrivit textului de lege, în această perioadă, rezerviştii voluntari sunt contribuabili ai sistemului de asigurări sociale, iar remuneraţia lunară este supusă impozitului pe venit şi bază de calcul a contribuţiilor sociale datorate, potrivit legii.

Conform legii adoptate în 2015, remuneraţia era în cuantum de 10% din sumă, reprezentând solda de funcţie pe care sunt încadraţi. De asemenea, se mai menţionează că procesul de recrutare desfăşurat în perioada 2017-2019 nu a asigurat nivelul aşteptat de încadrare a numărului de funcţii prevăzut la această categorie de militari, principalul factor fiind catracterul neatractiv al unor prevederi ale legii 270/2015.

Potrivit expunerii de motive, remuneraţia de 10% din solda de funcţie a fost apreciată ca fiind foarte scăzută în raport cu obligaţiile şi srcinile asociate acestui serviciu.

Proiectul de lege a fost trimis spre dezbatere şi adoptare la Senat, în calitate de cameră decizională.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici