Turcan despre gestul lui Antonescu: Intră în şirul lung al atitudinilor nepoliticoase ale politicienilor

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a apreciat că atitudinea lui Crin Antonescu de a părăsi Palatul Cotroceni înainte de discursul lui Traian Băsescu la depunerea jurământului noului ministru al Transporturilor "intră în şirul lung al atitudinilor nepoliticoase şi neinstituţionale" ale politicienilor.

116 afișări
Imaginea articolului Turcan despre gestul lui Antonescu: Intră în şirul lung al atitudinilor nepoliticoase ale politicienilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Atitudinea lui Crin Antonescu intră în şirul lung al atitudinilor nepoliticoase şi neinstituţionale de care dau dovadă oamenii politici în general", a afirmat, la o conferinţă de presă, Raluca Turcan, întrebată în legătură cu gestul lui Crin Antonescu de a părăsi Palatul Cotroceni înainte de discursul preşedintelui Traian Băsescu.

Crin Antonescu, liderul PNL şi preşedintele Senatului, a plecat de la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, desfăşurată la Palatul Cotroceni, înainte ca şeful statului, Traian Băsescu, să îşi ţină discursul specific pentru aceste ceremonii.

Ramona Mănescu a depus, luni, jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni, la care au luat parte preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi membri ai Guvernului.

Crin Antonescu a declarat ulterior că gestul său de a părăsi ceremonia de la Palatul Cotroceni pentru învestirea Ramonei Mănescu la Ministerul Transporturilor a fost unul nepoliticos, dar cu scopul de arăta că discursul lui Traian Băsescu era lipsit de legitimitate.

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, luni, cum califică plecarea lui Crin Antonescu, de la Cotroceni înainte de sfârşitul ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură de către Ramona Mănescu, el răspunzând: "Nu o să fie niciodată preşedinte, nu ştie ce înseamnă să fii preşedinte".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici