Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a transmis pe pagina sa de Facebook următorul mesj. „Să ajutăm împreună Praidul! În ultimele zile, UDMR a organizat sprijinul guvernamental şi s-a implicat activ în eforturile de salvare. Acum a venit momentul să ajutăm şi altfel: promovând campaniile de donaţii. Munca în comun şi ajutorul reciproc ne-au ţinut uniţi de secole. Şi astăzi avem nevoie de acelaşi spirit: ca inimile cât mai multora să bată pentru Praid. Nu există „prea puţin” – fiecare leu sau euro contează. Pentru familii, pentru gazdele din Praid, pentru comercianţi, pentru toţi cei care trăiesc din turism şi care acum şi-au pierdut sursa de venit”.
Astfel, a fost lansată platforma ajutapraidul.ro, un instrument dedicat strângerii de donaţii pentru sprijinirea comunităţii de la Praid. Liderul UDMR a făcut un apel la unitate în acest demers de susţinere subliniind că platforma este pentru toţi, indiferent de etnie „o platformă unde oricine, fie maghiari de dincolo sau dincoace de graniţă, fie prieteni români”.
Campania este susţinută şi de Protopopiatul Reformat Odorheiul Secuiesc care oferă ajutor familiilor afectate, de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita care sprijină relansarea turismului în zonă şi Asociaţia Turistică Sóvidék-Hegyalja, care lucrează pentru recosntrucţia infrastructurii turistice.