Udrea: PSD, interesat să rămână la guvernare

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Mangalia, că PSD este mai interesat să rămână la putere şi va vota pachetul de legi pentru care Guvernul îşi asumă răspunderea.

26 afișări
Imaginea articolului Udrea: PSD, interesat să rămână la guvernare

Udrea: PSD, interesat să rămână la guvernare (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Am spus că este un test pentru această coaliţie dacă se depune sau nu moţiune de cenzură pentru că nu poţi fi şi la guvernare şi în opoziţie. Cred că PSD este mult mai interesat să rămână la guvernare pentru resursele umane şi financiare pe care şi le asigură prin guvernare. Este bine că nu depun moţiune şi astfel poate trece acest pachet de legi", a declarat Elena Udrea.

Ea a mai spus că nu crede că va fi depusă o moţiune de cenzură în Parlament pentru că PNL nu va participa la şedinţa de marţi.

"Cred că nu se va depune moţiune de cenzură, PNL a anunţat că nu participă la şedinţa de astăzi. Nu cred că va fi depusă o moţiune pentru că cei de la PNL se bazau pe sprijinul PSD, pe care nu cred că îl vor avea", a mai spus ministrul turismului.

Întrebată dacă PDL poate guverna şi fără PSD, Udrea a răspuns că acest lucru ar fi posibil dacă ar găsi susţinere din partea altor formaţiuni politice sau parlamentari.

"PDL poate guverna cu susţinere în parlament din partea unor partide sau parlamentari care doresc să promoveze aceleaşi proiecte pe care le avem noi în programul de guvernare. Nu e o problemă, putem guverna şi fără PSD", a încheiat Elena Udrea.

Guvernul îşi angajează răspunderea, marţi, asupra proiectelor de lege privind educaţia naţională, salarizarea unitară a personalului bugetar şi reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, în trei şedinţe comune succesive ale celor două Camere ale Parlamentului.

Guvernul a acceptat puţin peste 120 de amendamente la cele trei proiecte de legi pentru care îşi va angaja, marţi, răspunderea în faţa Parlamentului, reprezentând mai puţin de 5% din totalul celor aproximativ 2.680 de propuneri formulate de către parlamentari pentru aceste acte normative.

Parlamentarii PNL se opun, ei anunţând, luni, prin vocea lui Eugen Nicolăescu, faptul că au identificat elemente de neconstituţionalitate pe toate cele trei proiecte de lege pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea, un colectiv coordonat de Teodor Meleşcanu urmând să dea formă finală contestaţiei.

"Astăzi (luni, n.r.) s-au stabilit comisiile de lucru formate din senatori şi deputaţi, pe fiecare proiect de lege supus angajării răspunderii Guvernului care să fie contestat. Astfel, comisiile de lucru au identificat toate acele elemente de neconstituţionalitate, vor lucra până joi, astfel încât să aibe la dispoziţie şi formele finale, (...) urmând ca un colectiv de cinci jurişti, coordonat de senatorul Teodor Meleşcanu, să dea forma finală a contestaţiei la Curtea Constituţională", a anunţat viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu după întâlnirea de luni a grupurilor parlamentare ale PNL.

De asemenea, Nicolăescu a reafirmat intenţia ca, dacă UDMR îşi schimbă poziţia, PNL să depună moţiuni de cenzură pe fiecare dintre proiectele de angajare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici