Un deputat USR anunţă că demisionează din partid şi că susţine referendumul pentru familie

Deputatul USR Matei Dobrovie a anunţat, joi, că demisionează din partid pentru că formaţiunea este împotriva referendumului. Acesta precizează că susţine revizuirea Constituţiei pentru redefinirea familiei şi acuză USR că le interzice membrilor formaţiunii să se exprime.

4346 afișări
Imaginea articolului Un deputat USR anunţă că demisionează din partid şi că susţine referendumul pentru familie

Sursa foto: usr.ro

„Susţin iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie şi demisionez din USR! Nu mă mai regăsesc în acest USR, care nu mai este o Uniune incluzivă în care toţi au dreptul să se exprime. Cred că USR se sinucide politic, şi este alegerea actualei conduceri, care va trebui să-şi asume rezultatele. Îmi pare rău că mă despart de câţiva oameni extraordinari, care mi-au fost alături şi cărora le-am fost alături, dar sunt sigur că drumurile noastre se vor întâlni la un moment dat. Plec trist pentru ce ar fi putut fi USR şi nu este. Rămân în Parlament, în opoziţie fermă faţă de PSD şi voi continua să lucrez pe iniţiative de susţinere a familiilor, de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi pentru românii de pretutindeni”, a scris Matei Dobrovie, joi, pe Facebook.

Deputatul a acuzat conducerea USR că a hotărât să se poziţioneze împotriva referendumului, care va avea loc pe 6-7 octombrie, fără a fi luată o decizie în Comitetul Politic al partidului, care nu a fost convocat.

„După cum bine ştiţi, în USR a avut loc un referendum intern pe tema iniţiativei de modificare a Constituţiei, iar majoritatea membrilor USR a decis ca partidul să se opună modificării art. 48 al Constituţiei. Personal, am susţinut nepoziţionarea la referendumul intern, pentru ca USR să rămână o uniune. Cei care au votat USR la alegeri nu au făcut-o pentru că acesta se poziţionase privind căsătoria ori familia. Mai mult, potrivit unui sondaj CURS din luna iulie, 70% din votanţii USR se opun căsătoriei între persoanele de acelaşi sex. Cu toate acestea, Biroul Naţional a decis „boicotarea activă” a referendumului. Această decizie strategică nu a fost luată însă de forul competent, Comitetul Politic, care nu a fost convocat”, a adăugat Dobrovie.

Acesta mai acuză partidul că îi împiedică pe membrii acestuia să se exprime liber, atât public, cât şi în interiorul formaţiunii.

„Membrii USR care susţin căsătoria formată dintr-un bărbat şi o femeie şi familia naturală sunt împiedicaţi să-şi exprime opiniile şi valorile atât public, fiind acuzaţi că prejudiciază imaginea USR, cât şi în interiorul partidului. Sunt hărţuiţi cu plângeri, şi, în final, excluşi sau sancţionaţi pentru „delicte de opinie”. Libertatea de exprimare şi de conştiinţă este valabilă doar pentru „progresiştii” toleranţi, care au dreptul să se exprime oricând în exterior, atacând cultele, valorile naţionale, referendumul, scurgând informaţii interne către presă pentru a-şi decredibiliza colegii creştin-democraţi”, a completat Matei Dobrovie.

Deputatul USR susţine că partidul a pornit de la iniţiativa generoasă a fostului preşedinte al formaţiunii, Nicuşor Dan şi că trebuia să fie „de centru”.

„USR a pornit ca o idee generoasă a lui Nicuşor Dan, de uniune între diferite curente de gândire care trebuiau să se respecte şi să colaboreze, plecând de la lucrurile şi valorile care ne-au adus împreună: transparenţă, cheltuirea corectă a banului public, anticorupţie, integritate în sfera publică. USR trebuia să fie un partid de centru, care transcende vechiul clivaj stânga-dreapta şi atrage votanţi din ambele părţi ale eşichierului politic. Referitor la clarificarea ideologică, am spus că suntem partidul transparenţei, aşa că trebuia să fim şi noi transparenţi cu noi înşine şi cu alegătorii. Trebuia să arătăm că suntem diferiţi, dar ne respectăm şi putem să colaborăm între noi. În acest sens, am susţinut crearea unor platforme ideologice deschise către exterior, formalizate în Statut, la care oricine doreşte să adere voluntar, pentru a nu da impresia alegătorilor că ne ascundem şi pentru ca toate curentele de gândire să se poată exprima. Nu s-a vrut!”, a explicat acesta, pe reţeaua de socializare.

Dobrovie a adăugat că fostul lider al USR, Nicuşor Dan, a acţionat principial când şi-a dat demisia din partid.

„Din păcate, USR a fost deturnat de un grup care a folosit o temă sensibilă, divizivă, cea a familiei, pentru a prelua puterea în partid, prin înlăturarea liderului fondator Nicuşor Dan. Acesta şi-a respectat cuvântul dat mie şi altora: că oameni cu valorile noastre, creştin-democrate, au şi ei loc în USR şi a acţionat principial atunci când şi-a dat demisia din partid”, a completat deputatul USR.

Referendumul pentru revizuirea Legii Fundamentale se va desfăşura pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie 2018, între orele 7.00 şi 21.00. Întrebarea care va fi adresată românilor la referendumul pentru redefinirea familiei va fi: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici