Ungureanu: L-am reclamat pe Ponta la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Consiliul se pronunţă la jumătatea lunii aprilie

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, care l-a reclamat la CNCD pe Victor Ponta pentru declaraţii discriminatorii pe tema comunităţii roma, a declarat, marţi, că a primit de la Consiliu răspunsul în scris al premierului, instituţia urmând să se pronunţe în luna aprilie despre acest caz.

653 afișări
Imaginea articolului Ungureanu: L-am reclamat pe Ponta la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Consiliul se pronunţă la jumătatea lunii aprilie

Mihai Răzvan Ungureanu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Preşedintele Forţei Civice l-a reclamat pe premier la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării susţinând că acesta a făcut declaraţii discriminatorii referitoare la comunitatea romă şi la români într-o emisiune prezentată pe 19 martie de BBC.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost prezent marţi la CNCD pentru a susţine reclamaţia, declarându-le ziariştilor la plecare că speră ca premierul Victor Ponta "să suporte rigorile legii", care sunt cuprinse între avertisment şi sancţiunea cu amendă.

"Am fost la audieri în CNCD privind cazul semnalat prin petiţia noastră referitor la declaraţiile publice ale premierului Victor Ponta făcute în emisiunea Hardtalk prezentată pe 19 martie de BBC. Domnul Ponta are declaraţii pe care le considerăm discriminatorii la adresa comunităţii roma. Domnul Ponta consideră că în contextul migraţiei interne către Marea Britanie sau Germania comunitatea romă face şi «turism pentru beneficii sociale» în comparaţie cu «românii obişnuiţi, care nu fac aceasta pentru beneficii sociale ci în termenii emigraţiei normale»", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a arătat că Ponta nu se află la prima abatere de acest gen şi crede că prim-ministrul a arătat în urma acestui interviu acordat BBC că "face o discriminare între comunitatea romă şi români, uitând că şi comunitatea romă care migrează din România în Marea Britanie sau în Germania sunt tot cetăţeni români".

Mihai Răzvan Ungureanu a mai spus că a primit de la CNCD răspunsul în scris al premierului Victor Ponta şi a arătat că la mijlocul lunii aprilie colegiul director al CNCD urmează să ia o decizie.

Întrebat ce aşteaptă de la CNCD în urma reclamaţiei pe care i-a făcut-o premierului Victor Ponta, Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns: "Punctul nostru de vedere este că în momentul de faţă premierul trebuie să suporte rigorile legii aşa cum sunt înţelese, de la avertisment, la sancţiunea cu amendă. Sunt trei mijloace prin care CNCD prin colegiul director poate să sancţioneze asemenea derapaje, cel mai simplu este avertismentul, putându-se ajunge la sancţiune cu amendă".

Premierul Victor Ponta nu a fost prezent la şedinţa CNCD în Mihai Răzvan Ungureanu şi-a prezentat reclamaţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici