UNPR propune consultări pe Codul fiscal pe 19 august, invitaţia a fost trimisă şi premierului Ponta

UNPR propune partidelor parlamentare data de 19 august pentru consultările pe tema Codului fiscal, acestea urmând să aibă loc în Parlament, iar invitaţia a fost transmisă inclusiv premierului Victor Ponta, potrivit unui comunicat al formaţiunii.

291 afişări
Imaginea articolului UNPR propune consultări pe Codul fiscal pe 19 august, invitaţia a fost trimisă şi premierului Ponta

Gabriel Oprea (Foto: Marius Dumbraveanu / Mediafax Foto)

UNPR precizează în comunicat că scrisoarea de invitaţie a fost transmisă prim-ministrului al Guvernului României, Victor Ponta, preşedintelui interimar al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, co-preşedinţilor Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, co-preşedinţilor Partidului Naţional Liberal, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, preşedintelui Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, precum şi liderului grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.

Potrivit invitaţiei, consultările vor avea loc la Parlament, în data de 19 august 2015, începând cu ora 10.00, la două zile distanţă de data propusă de liberali pentru consultările pe teme economice.

Gabriel Oprea a anunţat că vineri UNPR va transmite o scrisoare tuturor partidelor, pentru a le chema la discuţii la Palatul Parlamentului, astfel încât să fie găsită cea mai bună formulă pe tema Codului fiscal, înainte de sesiunea extraordinară a Parlamentului pe această temă, programată pentru sfârşitul lunii august.

”Am decis ca UNPR să lanseze invitaţia la dialog pentru toate partidele politice înaintea sesiunii extraordinare a Parlamentului, discuţiile fiind pentru o viziune asupra noului Cod fiscal. România, economia României aşteaptă o decizie înţeleaptaă în privinţa rediscutarii noului Cod fiscal. Vom aduce la aceeaşi masă toate punctele de vedere şi vom încerca împreună să obţinem cel mai bun rezultat”, a declarat Gabriel Oprea.

Liderul UNPR a mai spus că o condiţie pentru participarea tuturor partidelor la consultările pe tema noului Cod fiscal este ca şi formaţiunea sa să lanseze o astfel de invitaţie, precizând că UNPR este o "punte" între instituţii şi partide.

"O condiţie ca să vină toate partidele la aceeaşi masă, şi cred că înţelegeţi ce vreau să spun, este ca şi UNPR să lanseze această invitaţie. (...) Credem noi că suntem foarte credibili ca să poată să vină cu adevărat toate partidele la masa negocierilor", a declarat Gabriel Oprea, întrebat fiind de ce UNPR a lansat o invitaţie separată de cea a liberalilor.

Liderul UNPR a mai spus că partidul său poate fi "o punte" între Palatul Victoria, Palatul Cotroceni şi Palatul Parlamentului.

Săptămâna trecută, liberalii au propus partidelor politice şi instituţiilor abilitate să participe la consultări publice pe teme de interes major precum macrostabilitatea economică, în special Codul Fiscal şi noua lege a salarizării în sectorul de stat, absorbţia de fonduri europene, dezvoltarea infrastructurii şi investiţiile publice, reforma administraţiei publice, aderarea la Spaţiul Schengen şi pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE din anul 2019.

Luni, PNL a anunţat că propune partidelor parlamentare data de 17 august pentru consultări, echipa desemnată de liberali pentru negocieri fiind alcătuită din Cătălin Predoiu, Eugen Nicolăescu şi Marian Petrache.

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, miercuri, că a observat două linii de gândire în PSD în privinţa Codului Fiscal, una ridigă a oamenilor din jurul lui Victor Ponta, iar alta de deschidere din partea preşedintelui interimar Liviu Dragnea, adăugând că speră ca raţiunea să prevaleze.

Predoiu a precizat, la TVR, că se aşteaptă de la consultările din 17 august, propuse de PNL pe tema Codului Fiscal, ca Guvernul să refacă calculele şi să demonstreze sustenabilitatea măsurilor din acest cod, adăugând că există semnale din partea liderilor Gabriel Oprea, Liviu Dragnea şi Klemen Hunor că oamenii politici s-au maturizat şi nu mai joacă interesele României.

Surse social-democrate precizau săptămâna trecută pentru MEDIAFAX că PSD nu a luat încă o decizie privind consultările cu PNL şi va discuta problema în cadrul următoarei şedinţe a Biroului Permanent Naţional al partidului, care ar putea fi convocată tot în jur de 15 august. Social-democraţii vor discuta şi mandatul pentru sesiunea parlamentară extraordinară care ar urma să aibă loc în perioada 24-26 august, pentru reexaminarea Codului fiscal.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici