USR: Marcel Ciolacu creşte taxele românilor cu mâna CCR

„Marcel Ciolacu creşte taxele românilor cu mâna CCR”, potrivit unui comunicat de presă. USR anunţă că va depune moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor.

460 afișări
Imaginea articolului USR: Marcel Ciolacu creşte taxele românilor cu mâna CCR

USR: Marcel Ciolacu creşte taxele românilor cu mâna CCR

„Curtea Constituţională a României (CCR) a luat o decizie nedreaptă, care permite creşterea taxelor pentru români, în timp ce pensiile speciale rămân neatinse. Această decizie reflectă încă o dată modul în care Marcel Ciolacu pune interesele politice mai presus de bunăstarea românilor”, potrivit unui comunicat de presă.

USR anunţă că va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, „omul care a permis ca România să ajungă pe marginea prăpastiei economice”.

„Este inacceptabil să creşti taxele pentru români, în timp ce sunt păstrate pensiile speciale. Visul lui Marcel Ciolacu este împlinit de judecătorii CCR numiţi de PSD şi PNL. Este un atac la veniturile oamenilor care muncesc cinstit, totul pentru a finanţa clientela lor de partid, pensiile speciale şi şpăgile baronilor PSD-PNL. Am prezentat Curţii Constituţionale zeci de pagini de argumente privind neconstituţionalitatea creşterii taxelor, recunoscute chiar de Ministerul Justiţiei. Cu toate acestea, Marian Enache, preşedintele CCR şi fost parlamentar PSD, a propus respingerea sesizării noastre, iar ceilalţi judecători l-au urmat. Este un exemplu clar de politizare şi ignorare a drepturilor românilor”, afirmă liderul USR, Cătălin Drulă.

El afirmă că moţiunea împotriva lui Marcel Boloş „este un semnal de alarmă faţă de politica fiscală a acestei guvernări”.

„Marcel Boloş este pionul PNL cu care Ciolacu duce România în faliment economic”, a conchis preşedintele USR.

Curtea Constituţională a respins miercuri sesizarea USR şi a Forţei Dreptei. Astfel, noile măsuri fiscale propuse de Guvern pot intra în vigoare după ce legea este promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici