USR PLUS cere Curţii Constituţionale să dezbată mai repede sesizarea privind moţiunea de cenzură

USR PLUS a adresat preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, o solicitare oficială de preschimbare a termenului stabilit pentru dezbaterea sesizării privind moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS, „astfel încât o decizie să fie luată rapid şi să nu dureze şi mai mult blocajul existent”.

552 afișări
Imaginea articolului USR PLUS cere Curţii Constituţionale să dezbată mai repede sesizarea privind moţiunea de cenzură

„Am solicitat Curţii Constituţionale să judece cu celeritate sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României. Articolul 113 din Constituţie stipulează foarte clar că moţiunea trebuie dezbătută şi votată după 3 zile de la citirea ei. Consider că termenul de 28 septembrie este prea îndepărtat, iar instrumentul juridic al moţiunii de cenzură este, astfel, golit de conţinut. Din acest motiv am cerut devansarea acestei date pentru una cât mai curând posibilă”, declară Anca Dragu, preşedintele Senatului.

„Curtea Constituţională este învestită cu prerogativa de a soluţiona blocajul de la nivelul de vârf al statului chiar de legea supremă. Desigur, orice zi întârziere adânceşte acest blocaj. De aceea, am solicitat preschimbarea termenului de judecată fixat pentru deblocatea moţiunii de cenzură în data de 28.09.2021, la limita maximă prevăzută de lege, pentru un moment cât mai timpuriu, mai ales ţinând cont de termenul constituţional de 3 zile de la data citirii moţiunii în Parlament, când ar fi trebuit să fie votată. În cazul respingerii cererii, Curtea va fi datoare să vină cu o explicaţie solidă, încărcătura acesteia neputând constitui motiv suficient într-o situaţie de criză politică şi paralizare a unui instrument democratic”, precizează şi deputata USR PLUS Oana Murariu.

USR PLUS transmite că, la 11 zile de la citirea moţiunii de cenzură, „parlamentarii sunt în continuare împiedicaţi să se pronunţe prin vot asupra demersului de înlăturare a premierului Florin Cîţu”.

„Blaturile din Parlament blochează un drept constituţional al senatorilor şi deputaţilor doar pentru ca actualul premier să fie menţinut în funcţie până după congresul PNL. Solicităm Curţii Constituţionale să nu se implice în acest atac la democraţie şi să revină asupra termenului pentru dezbaterea sesizării privind moţiunea de cenzură”, arată comunicatul de presă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici