Prima pagină » Politic » USR propune ca soții românilor din străinătate să poată obține cetățenia română fără domiciliu în România

USR propune ca soții românilor din străinătate să poată obține cetățenia română fără domiciliu în România

Soții cetățenilor români care locuiesc în străinătate ar putea solicita cetățenia română fără obligația de a avea domiciliul în România, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament de parlamentarii USR de Diaspora. Pentru asta, mariajul trebuie să fie înregistrat în România de cel puțin 10 ani.
USR propune ca soții românilor din străinătate să poată obține cetățenia română fără domiciliu în România
Foto: iStock
Laura Buciu
07 iul. 2026, 13:22, Politic

Proiectul modifică Legea cetățeniei, astfel încât persoanele căsătorite și care conviețuiesc în străinătate cu cetățeni români să poată solicita cetățenia română, cu condiția ca mariajul să fie înregistrat în registrele românești de stare civilă de cel puțin 10 ani. În prezent, legea condiționează acordarea cetățeniei de o perioadă îndelungată de ședere în România, fără a ține cont de situația soților care conviețuiesc în afara țării.

„România trebuie să fie alături de cetățenii săi, indiferent unde au ales să trăiască. În ultimele decenii, foarte mulți români și-au întemeiat familii în afara granițelor, alături de cetățeni ai altor state, iar statul român are datoria să le respecte această alegere. Nu este firesc ca soții lor să fie excluși de la posibilitatea de a solicita cetățenia română doar pentru că domiciliul familiei este în altă țară. Într-o lume în care mobilitatea este o realitate, legătura cu România nu poate fi măsurată doar prin adresa din buletin. Sunt familii care vorbesc românește, își cresc copiii cu respect pentru cultura și tradițiile noastre și își doresc ca această legătură cu România să fie recunoscută și de statul român”, susține deputatul Iulian Lorincz.

Proiectul de lege elimină condiția de rezidență, dar păstrează toate criteriile privind limba, cultura și verificările de securitate

La rândul său, senatorul Cătălin Bochileanu subliniază că proiectul nu relaxează condițiile pentru acordarea cetățeniei, ci elimină doar o cerință care nu mai corespunde realităților actuale: „Nu acordăm cetățenia mai ușor și nu facem compromisuri în privința verificărilor. Rămân în vigoare toate condițiile privind cunoașterea limbii române, a culturii și civilizației românești, a Constituției și a imnului național, precum și verificările administrative și de securitate. Oferim însă familiilor românești din Diaspora șansa de a fi tratate echitabil și aliniem legislația României la practicile existente în numeroase alte state europene. Spre exemplu, în Italia, soții cetățenilor italieni pot solicita cetățenia după trei ani de căsătorie dacă locuiesc în străinătate. În Olanda și Portugalia, cetățenia poate fi obținută după trei ani de căsătorie, chiar dacă familia locuiește în afara teritoriului național, iar în Franța după patru ani.”

Ideea unei astfel de reglementări a beneficiat de sprijinul unei majorități parlamentare încă din 2022, când Parlamentul a adoptat un proiect cu același obiect. Acesta a fost însă declarat neconstituțional. Actuala inițiativă preia observațiile Curții Constituționale și corectează problemele care au dus atunci la respingerea proiectului.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da