Vanghelie: S-ar putea să cerem ca senatorul Voicu să poată vota, nu este condamnat

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat că social-democraţii ar putea cere ca senatorul Cătălin Voicu, judecat în stare de arest pentru fapte de corupţie, să poată vota, cât timp acesta nu este condamnat.

314 afișări
Imaginea articolului Vanghelie: S-ar putea să cerem ca senatorul Voicu să poată vota, nu este condamnat

Vanghelie: S-ar putea să cerem ca senatorul Voicu să poată vota, nu este condamnat (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Întrebat ce intenţii are PSD în legătură cu senatorul Cătălin Voicu, Vanghelie a răspuns într-un interviu pentru Evenimentul Zilei: "O să ne gândim foarte serios. S-ar putea să cerem să fi adus la Senat, dacă e nevoie pentru a vota. Pentru că, în momentul de faţă, lucrurile sunt foarte complicate. Nu există o majoritate la Senat, şi atunci să fie foarte important să ne decidem, să cerem ca el să poată să vină să îşi exercite votul. El nu este condamnat şi are dreptul să voteze".

El a menţionat că nu s-a delimitat niciodată de Cătălin Voicu.

"Eu nu m-am delimitat niciodată de Cătălin Voicu pentru că sunt bărbat. Înţelegeţi? Eu nu cred în vinovăţia lui Voicu, cred că este o arestare politică. Viaţa va demonstra dacă am avut dreptate sau nu. Cred că este un circ politic, o mascaradă. Şi de aceea nu mă delimitez. În general, toată lumea fuge când pritenii noştri au asemenea probleme. Eu nu fac partea din acea categorie", a spus Vanghelie.

Pe de altă parte, întrebat dacă i se pare că este luat mai puţin în serios decât ar trebui, Vanghelie a răspuns: "Intenţionat da".

"Unele sunt din partea unor ziarişti care zic că sunt şi ei în trend dacă fac aşa, altele pentru că ziariştii sunt puşi de anumiţi şefi de-ai lor ca să ducă lucrurile într-un anumit loc. Dar eu îi atenţionez pe acei şefi care fac aceste lucruri că vine o vreme a plăţii pentru toată lumea", a adăugat Vanghelie.

Senatorul PSD Cătălin Voicu se află în arest preventiv din 30 martie 2010.

PSD şi PNL au împreună 68 de senatori, însă Cătălin Voicu se află în arest, astfel că se poate baza pe 67 de senatori.

Majoritatea în Senat este formată din 69 de senatori.

Cunoscut ca apropiat al lui Marian Vanghelie, numele senatorului a fost vehiculat, în contextul alegerilor prezidenţiale din 2009, ca viitor deţinător al portofoliului Internelor în Guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici