Vasile Pruteanu, înlăturat de la şefia CJ Neamţ după ce a anunţat că va candida din partea USL

Prefectul de Neamţ, Mihai Archip, a decis, marţi, prin ordin, încetarea de drept a mandatului de preşedinte al CJ Neamţ al lui Vasile Pruteanu (PDL), care a anunţat că va candida din partea USL, Pruteanu spunând că acest ordin este un abuz fără precedent şi că îl va ataca în instanţă.

531 afișări
Imaginea articolului Vasile Pruteanu, înlăturat de la şefia CJ Neamţ după ce a anunţat că va candida din partea USL

Vasile Pruteanu, înlăturat de la şefia CJ Neamţ după ce a anunţat că va candida din partea USL (Imagine: L:iviu Chirica/Mediafax Foto)

Şeful de cabinet al prefectului de Neamţ, Amalina Pena, a declarat că prefectul Mihai Archip a decis, marţi, prin ordin, încetarea de drept a mandatului de preşedinte al CJ Neamţ al lui Vasile Pruteanu.

Ea a precizat că decizia a fost luată în condiţiile în care Pruteanu a anunţat că va candida din partea USL la funcţia de preşedinte al CJ Neamţ, pierzând calitatea de membru al PDL, partid pe lista căruia a fost ales.

Pe de altă parte, preşedintele CJ Neamţ, Vasile Pruteanu, a declarat că ordinul prefectului de încetare a mandatului este "un abuz fără precedent" şi că îl va ataca în instanţă.

El a arătat că în cursul zilei de marţi a făcut doar o simplă declaraţie prin care a anunţat că va candida din partea USL la funcţia de preşedinte al CJ Neamţ.

Pruteanu a explicat că nu a demisionat din PDL şi că urma să parcurgă paşii legali, cu înscrierea în PNL şi apoi demisia din funcţia de preşedinte al CJ Neamţ.

"Mi se pare că trăim într-o altă ţară", a spus Vasile Pruteanu.

Preşedintele CJ Neamţ a respins şi acuzaţiile preşedintelui PDL Neamţ, Gheorghe Ştefan, care a declarat că acesta a plecat la USL deoarece a fost declarat incompatibil de către ANI şi Curtea de Apel şi "vrea să se ascundă de braţul legii la USL".

"E doar o sesizare ANI pentru un presupus conflict de interese", a spus Pruteanu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Vasile Pruteanu, prim-vicepreşedinte al PDL Neamţ, a anunţat, marţi, că se va înscrie în PNL şi va candida din partea USL pentru un nou mandat.

Preşedintele PNL Neamţ, Dorin Ursărescu, a declarat pentru MEDIAFAX că Vasile Pruteanu va candida din partea PNL, susţinut de USL, pentru un nou mandat la şefia Consiliului Judeţean. El a arătat că înainte de se înscrie în PDL Vasile Pruteanu a fost membru PNL şi că sunt discuţii de mai mult timp pentru o candidatură a acestuia din partea liberalilor.

Ursărescu a spus că Pruteanu este printre puţinii oameni din PDL Neamţ cu care se poate discuta şi că acesta are o relaţie foarte bună cu mulţi primari care îl sprijină.

La rândul său, liderul PSD Neamţ, senatorul Ion Chelaru, a declarat că Vasile Pruteanu are toată susţinerea PSD pentru candidatura la CJ.

El a spus că, din câte ştie, aproximativ 20 de primari PDL din judeţ îl vor urma pe Pruteanu la USL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici