Veniturile vicepremierilor: Cum a câştigat Borc un salariu de 3,5 milioane de lei în 2015. Dividende de 2,2 milioane de lei pentru Dîncu

Veniturile vicepremierilor Costin Borc şi Vasile Dîncu au crescut în 2015, primul declarând un salariu de aproximativ 3,5 milioane de lei obţinut în mediul privat, iar al doilea având de primit dividende de la IRES până la sfârşitul lui 2015 în valoare de peste 2,2 milioane de lei.

2827 afișări
Imaginea articolului Veniturile vicepremierilor: Cum a câştigat Borc un salariu de 3,5 milioane de lei în 2015. Dividende de 2,2 milioane de lei pentru Dîncu

Veniturile vicepremierilor: Cum a câştigat Borc un salariu de 3,5 milioane de lei în 2015. Dividende de 2,2 milioane de lei pentru Dîncu

Potrivit declaraţiei de avere, vicepremierul Costin Borc a câştigat în anul fiscal 2015 suma de 3.503.433 de lei ca salariu de la Eco Gest (parte a grupului Lafarge) şi 6.313 ca ministru, la care se adaugă peste 43.000 de euro din chiria unui apartament, 17.000 de lei din dobânzi şi dividende şi peste 460.00 de lei din transfer titluri de valoare (exercitare de opţiuni Lafarge datorată fuziunii LafargeHolcim), plus peste 30.000 de lei din arendă.

El explică faptul că veniturile sale salariale din 2015 au fost diferite faţă de cele dintr-un an obişnuit, reprezentând pe lângă salariul obişnuit şi bonusul anual pentru 2014, un bonus special condiţionat de performanţă pe perioada vânzării activelor Lafarge din România, contravaloarea acţiunilor de performanţă deţinute la Lafarge care nu au putut fi transferate către salariat, salariile compensatorii la desfacerea contractului de muncă de către Lafarge, cât şi bonusul pentru 2015 plătit odată cu suspendarea contractului de muncă la lichidarea lunii noiembrie. Borc mai precizează că veniturile salariale obişnuite includ atât salariul net, cât şi beneficiile în natură - tichete de masă, asigurare medicală internaţională, contribuţie la pensie privată grup şi taxele de şcolarizare pentru cei doi copii. Prin comparaţie, la numirea în funcţie declarase un salariu de puţin peste 1 milion de lei.

În schimb, conturile sale s-au diminuat cu aproximativ cu 440.000 de euro, mărindu-se în schimb cu 600.000 de lei. Datoriile s-au diminuat cu aproximativ 33.000 de euro.

Borc mai menţionează în declaraţie că soţia sa a acordat un împrumut de 388.000 de euro la data de 1 aprilie 2016 către firma la care este acţionar pentru o achiziţie imobiliară.

Vicepremierul Vasile Dîncu are de încasat pentru anul fiscal 2015 dividende în valoare de 2.224.868 lei de la IRES, în vreme ce la numirea în funcţie declarase dividende de 1.172.683 pînă la sfârşitul lui 2014. Veniturile sale s-au mărit în 2015. El a încasat ca activitate didactică de la Universitatea din Bucureşti 66.000 de lei, de la Universitatea Al. Ioan Cuza 550 de lei, de la Universitatea Babeş Bolyai aproximativ 7.600 de lei, cel mai bine plătindu-l însă Academia Naţională de Informaţii - 80.000 de lei. Salariul de ministru s-a ridicat la 16.300 de lei, la care adaugă aproape 3.700 de lei de la Asociaţia Română pentru Evaluare şi Strategie (audit tehnic cercetare). Conturile s-au diminuat însă cu aproximativ 25.000 de lei şi 1.500 de euro.

Premierul Dacian Cioloş declară venituri de la Comisia Europeană în valoare de 102.280 de euro (indemnizaţie tranzitorie pe 12 luni), 22.741 de lei salariu de la Guvern şi 12.322 de euro indemnizaţie din partea Băncii Mondiale. Singurul venit al soţiei sale în anul fiscal precedent este un salariu de 283 de lei de la Asociaţia de Dezvoltare Agricolă Alba Afroda. Conturile sale au crescut cu aproximativ 20.000 de euro în Belgia şi au scăzut cu 10.606 de ron în ţară şi în jur de 1.000 de euro în Franţa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici