Voiculescu: Băsescu a încălcat Constituţia discutând cu Niţu, majoritatea să iniţieze SUSPENDAREA

Dan Voiculescu susţine că preşedintele Traian Băsescu a încâlcat Constituţia când a discutat cu procurorul general Tiberiu Niţu pe tema schimbării lui Lucian Papici din funcţia deţinută la DNA, preşedintele fondator al PC adăugând că ar fi firesc ca majoritatea să iniţieze o nouă suspendare.

884 afișări
Imaginea articolului Voiculescu: Băsescu a încălcat Constituţia discutând cu Niţu, majoritatea să iniţieze SUSPENDAREA

Dan Voiculescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Traian Băsescu a încălcat din nou, grav, Constituţia, încercând să influenţeze direct Justiţia din România. El a declarat public că a avut o discuţie telefonică cu procurorul Tiberiu Niţu pe marginea revocării lui Lucian Papici de la DNA, intervenind în favoarea acestuia: «(...) l-am rugat pe procurorul general să nu o facă... a avut comandamente politice, l-am rugat şi pe Cazanciuc, am vorbit alaltăieri, după CSAT. (...) Eu l-am sunat să-i spun "Nu e bine, domnule procuror general!"»",se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit lui Voiculescu, abdicând de la prevederile articolului1 alineat 4 din Constituţie, care consacră separaţia puterilor în stat, Traian Băsescu a încălcat Legea supremă.

"În aceste condiţii grave, în care Băsescu însuşi îşi admite intervenţiile pe lângă procurori, ar fi firesc ca majoritatea parlamentară să iniţieze o nouă procedură de suspendare a preşedintelui pentru încălcarea gravă a Constituţiei", susţine Voiculescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, referitor la recentele schimbări la nivelul DNA, că "este o imixtiune a politicului, care pur şi simplu a dat ordin procurorului general să facă ceva".

"Este o imixtiune a politicului, care pur şi simplu a dat ordin procurorului general să facă ceva, acest ceva venind după două şocuri pe care oameni extrem de importanţi le-au primit: anunţul începerii urmăririi penale pentru şantaj a domnului Voiculescu, a fiicei sale şi a directorului Antena 1, condamnarea lui Voiculescu şi informaţia pe care au aflat-o, e adevărat târziu sau prea târziu ca să mai poată face ceva, că s-a finalizat dosarul lui Dragnea de fraudare a referendumului", a spus Băsescu, într-o emisiune difuzată de B1 Tv.

Întrebat dacă are probe privind o influenţă a politicului în deciziile DNA, Băsescu a răspuns: "Cred că am. Aici nu suntem în zona naivităţilor, ci a lucrurilor pe care le ştim sau nu le ştim".

"Alaltăieri, după CSAT, eu am vorbit cu ministrul de Justiţie, spunându-i: «Omule, atenţie la nominalizări pentru DNA!»", a continuat Băsescu, explicând că până acum a fost o regulă, că şefii structurilor la DNA şi DIICOT sunt cei care propun funcţiile care se desemnează prin decret ministrului Justiţiei.

"E foarte important ca şeful DNA şi şeful DIICOT, care nu sunt structuri în subordinea procurorului general, ci în coordonare, era important ca aceşti oameni, pe umerii cărora apasă o responsabilitate extraordinară în consolidarea funcţionării justiţiei şi a statului de drept, să poată să-şi propună echipa", a mai afirmat şeful statului.

El a ţinut să menţioneze că, dacă un ministru al Justiţiei sau CSM au argumente profesionale, disciplinare, că cineva nu trebuie numit, nu-i vor da cu siguranţă un aviz favorabil, principiul fiind însă ca şeful DNA să propună şefii de secţii, propriii lor adjuncţi, în acest fel funcţionând şi relaţia cu Daniel Morar.

Traian Băsescu a mai afirmat că pe Lucian Papici nu l-a văzut niciodată, deşi este numit "procuror băsist".

"Niciodată nu a avut o relaţie cu mine la numiri. Ci pur şi simplu a funcţionat sistemul. Îmi era suficient că Morar spune: Am vorbit cu ministrul Justiţiei, îl vreau ca şef de secţie pe Ţuluş, pe Papici. Bună ziua, nu era treaba mea, nu i-am văzut pe oamenii ăştia. Sau pe doamna procuror Alexandrescu, n-am văzut-o de când sunt preşedinte, n-o ştiu", a arătat preşedintele.

Traian Băsescu a mai declarat că "ceea ce este în neregulă în privinţa numirilor de la Secţia 1 la DNA, Papici şi Alexandrescu, este că, acum şapte zile, pentru procurorul general, oamenii aceştia au fost buni".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a avut o discuţie cu procurorul general, Tiberiu Niţu, miercuri, arătând că a acţionat la factorii de decizie să nu facă un lucru în neregulă.

Băsescu a precizat, într-o emsiune difuzată la B1 Tv, că discuţia cu procurorul general a avut loc miercuri, înainte de trimiterea prin fax sau aproape simultan cu revocarea celor doi şefi de secţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici