Vosganian: Înainte de decizia pe SIIJ, Guvernul să spună dacă acordul politic ALDE-PNL mai e valabil

Vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian, reaminteşte Executivului că una dintre condiţiile ALDE şi acceptate de PNL pentru susţinerea Guvernului Orban a fost aceea că situaţia Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) se rezolvă prin dezbatere parlamentară, nu OUG sau asumare.

659 afișări
Imaginea articolului Vosganian: Înainte de decizia pe SIIJ, Guvernul să spună dacă acordul politic ALDE-PNL mai e valabil

Vosaganian:Înainte de decizia pe SIIJ Guvernul să spună dacă acordul politic ALDE-PNL mai e valabil

"Una dintre condiţiile puse de ALDE şi acceptate de PNL pentru susţinerea Guvernului Orban a fost aceea că chestiunea privind Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) se rezolvă prin dezbatere parlamentară şi nu prin OUG sau asumarea răspunderii", scrie, pe Facebook, vicepreşedintele ALDE.

Varujan Vosganian subliniază că la punctul 3, Acordului politic dintre ALDE şi PNL prevedea următoarele: „Modificarea legislaţiei în domeniul Justiţiei se va face numai prin dezbatere şi aprobare parlamentară.”

"Aşadar, înainte de a decide în privinţa SIIJ, Guvernul trebuie să ne spună dacă Acordul politic dintre ALDE şi PNL mai rămâne valabil", conchide vicepreşedintele ALDE.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că propunerea făcută de ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, prin memorandumul care recomandă soluţia desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ), este una corectă. Măsură se află şi în programul de guvernare, a punctat liderul de la Palatul Victoria.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici