Workshop despre anticorupţie în achiziţii publice în sănătate, în colaborare cu FBI

Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ambasada Statelor Unite din România, Departamentul de Justiţie SUA şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii a organizat a doua ediţie a workshop-ului despre anticorupţie în achiziţiile publice din sănătate.

205 afișări
Imaginea articolului Workshop despre anticorupţie în achiziţii publice în sănătate, în colaborare cu FBI

În cadrul workshop-ului au fost prezenţi partenerii de la Departamentul de Justiţie al SUA, prin Biroul Federal de Investigaţii (FBI), care au fost coorganizatori ai acestui eveniment şi care au împărtăşit din experienţa acestora în ceea ce priveşte metodele de anticorupţie ce pot fi utilizate pentru buna implementare a proiectelor finanţate din fonduri internaţionale.

De asemenea, au fost prezentate măsuri şi exemple de bune practici referitoare la implementarea proiectelor din sănătate finanţate din fondurile internaţionale actuale, de către Agenţia Naţională de Achiziiţii Publice (ANAP) şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

„Este o activitate care este dedicată bunelor practici în domeniul combaterii corupţiei. Este vorba de acţiuni preventive şi ne bucurăm să fim parteneri cu autorităţile de stat din Statele Unite ale Americii şi cu instituţiile din România care au responsabilităţi în domeniu, respectiv cu Agenţia Naţională de Integritate şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Ne dorim ca participanţii, fie că este vorba de conducători de spitale, fie că e vorba de reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică, să dobândească cunoştinţe, să poată să-şi exprime punctele de vedere legate de pericolele care există în ceea ce priveşte procedurile de achiziţie publică", a afirmat ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

A doua sesiune a avut loc la Bucureşti şi a adunat la un loc manageri de spitale, reprezentanţi ai Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP), Agenţiei naţionale de transplant (ANT), Agenţiei naţionale pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate (ANDIS). La eveniment au mai participat şi reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi ai Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS).

„Dacă vrem să schimbăm înfăţişarea sistemului medical pe o fundaţie solidă trebuie să începem de la bază. Cu încredere în profesionişti, cu responsabilitate, alături de partenerii noştri din Statele Unite ale Americii, am dat startul seriei de evenimente dedicate integrităţii şi bunelor practici anticorupţie în implementarea proiectelor finanţate din fonduri internaţionale. Mulţumim atât OMS, cât şi Departamentului de Justiţie al SUA pentru faptul că au adus la acest eveniment reprezentanţi ai uneia dintre cele mai performante agenţii de combatere a corupţiei din lume: FBI!”, a declarat dr. Rogobete Alexandru, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici