Zgonea: PSD e pregătit să susţină miniştri tineri şi tehnocraţi, dacă i-a nominalizat Ponta

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că PSD este pregătit să susţină în Guvern miniştri tineri, tehnocraţi, el arătând că este vorba de o schimbare de paradigmă şi că a venit momentul să fie aleşi pe funcţii cei mai buni şi nu cei pe care îi vor politicienii.

454 afișări
Imaginea articolului Zgonea: PSD e pregătit să susţină miniştri tineri şi tehnocraţi, dacă i-a nominalizat Ponta

Valeriu Zgonea (Imagine: Ciprian Sterian / Mediafax Foto)

"Dacă i-a nominalizat Victor Ponta şi noi îi susţinem, cred că PSD e pregătit (să susţină miniştri tineri, tehnocraţi, n.r.). Din păcate, celelalte partide nu au fost pregătite. E o schimbare de paradigmă pe care toţi politicienii trebuie să o înţeleagă: e momentul în care îi alegem pe cei mai buni pe funcţii, nu pe cei pe care îi vrem noi", a spus Zgonea.

El a arătat că PSD aducem un suflu nou în politică susţinând miniştri care "nu sunt viciaţi de anumitre relaţii şi de o anumită apartenenţă la un grup".

"Ei vor gândi pragmatic, în intersul statului român. E un semnal că PSD are încredere într-o generaţie care a depăşit bariere, a câştigat respect în zona privată, unde jocurile nu se fac pe prietenii. E un semnal pentru tinerii care au finalizat anumite facultăţi cu efortul familiei, care sunt cu un IQ ridicat şi care pot să aducă valoare adăugată Guvernului României. E un semnal pentru generaţia tânără: Victor Ponta, Guvernul PSD, Guvernul USD investeşte în tineri", a spus Zgonea.

El a precizat că îi cunoştea pe toţi miniştrii propuşi, cu excepţia celui nominalizat la Relaţia pentru românii de pretutindeni. "Sper să aibă un contact cu lumea politică, care e un pic diferită şi câteodată e răutăcioasă. Sunt tineri pregătiţi, care au demonstrat în mediul privat, sper să demonstreze şi aici", a mai spus Zgonea.

El a spus că ministrul propus pentru Finanţe, Ioana Petrescu, e o tânără care cunoaşte conexiunile din domeniu şi care va eprfroma, ca şi ceillaţi colegi ai săi care provin din mediul privat.

"Ioana este pregătită, a învăţat, ştie, cunoaşte conexiunile noi în zone politică, suntem alături de ea şi o susţinem. M-am bucurat că tineri respectabili şi valoroşi au accepat să intre în Guvern", a mai spus Zgonea.

Mai mulţi social-democraţi şi-au manifestat, luni seară, surprinderea faţă de faptul că premierul Victor Ponta a propus, pentru a ocupa posturi importante în noul Guvern, persoane foarte puţin cunoscute în rândul partidului şi fără a face o consultare prealabilă în partid.

Social-democraţii care au participat, luni seară, la un hotel din Capitală, la şedinţa informală a PSD, au mâncat şi au făcut cunoştinţă cu noii miniştri, prezenţi, în mare parte, la reuniune.

Mai mulţi participanţi au arătat, ulterior, în discuţiile neoficiale cu jurnalişti, că nu îi cunosc pe cei mai mulţi dintre noii miniştri propuşi de premier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici